La sfârsitul lunii septembrie, un baietel, in vârsta de 4 ani, din satul Bijghir, comuna Buhoci, a fost adus la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau in stare critica dupa ce i-a cazut in cap o grinda de beton, in timp ce se juca impreuna cu fratii lui in pârâul din spatele casei.
A fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral grav, contuzie cerebrala grava si edem cerebral forte, fiind intubat si ventilat mecanic.
Atunci medicii au fost rezervati cu privire la sansele lui de supravietuire si foarte multe zile a respirat cu ajutorul aparatelor. S-a incapatânat insa sa traiasca, a inceput sa-si revina, iar acum este acasa, in familie.
In Sectia de Terapie Intensiva a SJU Bacau, unde el a fost inernat, medicii au depus mari eforturi si chiar si pentru ei a fost o surpriza ca si-a revenit din coma profunda.
„A fost necesar sa fie ventilat trei saptamâni, dar am reusit sa-l sevram de pe ventilator, sa respire spontan, sa deschida ochii, sa fie la limita cunostintei si pacientul cu sechele neurologice, cu semipareza dreapta, a fost externat la domiciliu. Starea lui nu s-a agravat, ba din contra sunt semne de ameliorare.
Cunoaste parintii, zâmbeste, are emotii. Acum pentru el este necesara o recuperare neuromusculara intr-un centru de specialitate. Vreau sa mentionez faptul ca datorita empatiei colectivului, a noii aparaturi achizitionate am putut sa-l ventilam fara complicatii majore, am putut sa-i cateterizam venele si daca n-am fi avut aceasta aparatura n-ar fi fost posibila supravietuirea lui. Nu s-a asteptat nimeni, pentru ca erau sanse minime de supravietuire, insa când l-am vazut ca deschide ochii si respira singur, inghite, zâmbeste ne-am bucurat cu totii”, a declarat dr. George Dahnovici, medic sef Sectia Anestezie si Terapie Intensiva din cadrul SJU Bacau.
Baiatul este asteptat la control peste doua saptamâni, dar el are in continuare nevoie de recuperare, pentru a putea duce o viata normala. Asadar, pentru el lupta nu s-a incheiat, iar familia trebuie sa fie constienta ca recuperarea este la fel de importanta. In Bijghir este ingrijit la bunica materna, pentru ca in casa parintilor nu sunt conditii. Mama a refuzat sa vorbeasca cu noi despre el si a spus doar ca face demersuri pentru a-l duce intr-un centru de specialitate din Bucuresti, dar mai intâi trebuie incadrat intr-un grad de handicap.
„Urmeaza sa fie prezentat la comisia pentru incadrarea in gradul de handicap si in functie de recomandarea comisiei se va stabili daca va fi internat intr-un centru sau va ramâne in familie”, a declarat Mihaela Zaharia, referent social la Primaria Buhoci.. In familie mai sunt alti patru copii minori, dintre care doi au abandonat scoala. Cu totii isi duc traiul in conditii destul de grele, pentru ca parintii câstiga bani doar din munca cu ziua. Anchetele demarate atunci accidentului de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si Politie au concluzionat ca a fost un accident nefericit.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.