15 noiembrie 2024

Biciclist sub influenta alcoolului, accidentat de un autoturism

La data de 25 mai a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victimă, în localitatea Gîșteni, comuna Răcăciuni.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un localnic de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DC.110, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers către stânga și a intrat in coliziune cu un bărbat care conducea o bicicletă in același sens de mers.



Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie și a fost depistat la scurt timp la domiciliu.

Biciclistul a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

Atât victima cât şi conducătorul auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru conducatorul auto și 0,93 mg/l alcool in aerul expirat pentru biciclist.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014