8 noiembrie 2024

Bibliotecarii o sarbatoresc pe Cella Serghi

Biblioteca Judeteana “C. Sturdza” din Bacau va organiza doua evenimente dedicate prozatoarei Cella Serghi. La Filiala “Miorita” va fi deschisa, astazi, 22 octombrie, expozitia de carte “Cella Serghi” realizata de Lucica Ababei, iar la Sectia “Imprumut Adulti”, expozitia “Cella Serghi – 105 ani de la nastere”, apartinând Elenei Donici. Cella Marcoff, care a semnat cu pseudonimul Cella Serghi dupa numele bunicului sau Serghi Marcoff, scriitoare, publicista si traducatoare, a debutat in 1938 cu romanul Pânza de paianjen, fiind sustinuta de scriitori importanti ai vremii ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian si Camil Petrescu. A mai publicat Cad zidurile, 1950, roman refacut în 1965 sub titlul Cartea Mironei si în 1972 sub titlul Mirona, apoi Cântecul uzinei, 1950, Cantemiristii, 1954, Fetele lui Barota, aparut in 1958 si redenumit în editia din 1974 Iubiri paralele, in 1970 – Gentiane, apoi Pe firul de paianjen al memoriei, 1977, si in 1983, Aceasta dulce povara, tineretea, cu o editie revazuita postum in 1993. Tot incepând de astazi, Sala de Lectura a Sectiei “Fond Documentar si de Patrimoniu” va gazdui, sub indrumarea Iuliei Lucaci, o “Incursiune in literatura germana”.






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014