5 noiembrie 2024

Berca a stabilit cuantumul sumelor pretinse pentru finanțarea PDL Bacău și destinația banilor (rechizitoriu DNA)

Gabriel Berca a stabilit, din poziția de lider al organizației PDL Bacău, cuantumul sumelor pretinse și primite de fostul deputat Mihai Banu de la un om de afaceri, dar și destinația banilor, potrivit rechizitoriului prin care fostul senator și ministru de Interne a fost trimis în judecată de procurorii DNA.

„Din coroborarea probatoriului (…) rezultă că în perioada aprilie 2010 — începutul anului 2012, persoana cu putere de decizie în cadrul organizației județene Bacău a PDL a fost inculpatul Berca Gabriel. Din această poziție, Berca Gabriel a stabilit atât sumele ce au fost pretinse și primite de Banu Mihai de la Rusu Viorel, cât și destinația acestor sume de bani, respectiv modul de cheltuire”, se menționează în rechizitoriu.



Procurorii mai susțin că din probele de la dosar rezultă, „dincolo de orice dubiu”, că Berca i-a promis omului de afaceri, atât direct, cât și prin intermediul lui Banu, că își va folosi influența pe lângă factorii de decizie din cadrul Guvernului în vederea alocării banilor pentru lucrările pe care le executase la școala din comuna Ardeoani.

Pe parcursul urmăririi penale, Gabriel Berca a respins acuzațiile care i se aduc, susținând că nu a intervenit în favoarea firmei omului de afaceri Viorel Rusu și nu a avut nicio legătură cu finanțarea organizației PDL Bacău, pe care o conducea la momentul comiterii faptelor.

„Berca Gabriel a precizat că nu s-a implicat în alocarea fondurilor către comuna Ardeoani nici în perioada februarie-aprilie 2012 când a fost ministrul Administrației și Internelor, deși teoretic ar fi putut rezolva această problemă. (…) De asemenea, inculpatul a declarat că nu s-a întâlnit niciodată cu Rusu Viorel (cu excepția unor festivități/manifestări publice) și acesta nu i-a solicitat niciodată sprijinul pentru plata lucrărilor executate la școala Ardeoani.

Berca Gabriel a susținut că, deși a fost președintele PDL Bacău, nu știe cum a fost susținut financiar partidul, dacă au fost sponsori oficiali sau neoficiali ai partidului, care au fost sursele de finanțare în campaniile electorale (cu excepția cotizațiilor)”, se arată în rechizitoriu.

În schimb, fostul deputat Mihai Banu a recunoscut că el și Berca stabileau, în perioada când s-au aflat la conducerea PDL Bacău, necesitățile financiare ale organizației, apoi sumele îi erau cerute lui Viorel Rusu.

„Banu Mihai a recunoscut că, în perioada cuprinsă între toamna anului 2010 și primăvara anului 2012, a fost de mai multe ori la Rusu Viorel, de la care a luat sume de bani, în lei sau euro, totalizând, în opinia inculpatului, echivalentul a 80.000 euro. Banu Mihai a arătat că toți acești bani au fost predați lui Berca Gabriel la sediul partidului, în calitatea sa de președinte al organizației și că acesta a stabilit destinația sumelor de bani, astfel: o parte din aceștia (aproximativ 50% din suma primită de la Rusu Viorel) erau destinați cheltuielilor partidului, iar diferența rămânea în posesia și la dispoziția lui Berca Gabriel, ca președinte de partid, cu titlul de ‘cheltuieli de protocol'”, se precizează în rechizitoriu.

Faptul că Berca cunoștea modul în care erau obținuți banii pentru organizația PDL Bacău și îl cunoștea pe omul de afaceri Viorel Rusu a fost confirmat de mai mulți martori audiați de procurorii DNA, printre care fostul deputat Adrian Popescu și fostul prefect Constantin Scripăț.

Procurorii DNA Bacău i-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe fostul ministru de Interne Gabriel Berca și pe Mihai Banu, senator și, respectiv, deputat la data faptelor, pentru trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, în dosar a fost deferit justiției, sub control judiciar, și Lucian Banu, pentru complicitate la trafic de influență.

DNA precizează că, în perioada aprilie 2010 — ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins și primit, atât pentru sine, cât și pentru formațiunea politică din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic, să-și folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului.

Suma de bani respectivă era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei executate de firma omului de afaceri, în beneficiul unității administrativ-teritoriale.

Procurorii susțin că, în aceeași perioadă și în același scop Mihai Banu a pretins și primit, în mai multe tranșe, de la același om de afaceri, suma de 220.000 euro, atât pentru sine, cât și pentru Gabriel Berca și pentru partidul din care făceau parte.

Anchetatorii au reținut că din cei 220.000 euro, la solicitarea lui Mihai Banu, beneficiind de complicitatea fiului său, Lucian Banu, 150.000 lei au fost remiși de către omul de afaceri sub pretextul achiziționării unui teren de la o persoană indicată de acesta.

„Astfel, la 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător și firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafață de 10.000 mp., situat în extravilanul unei comune, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei. Această sumă de bani a fost virată de firma omului de afaceri în trei tranșe, în perioada 12.08.2010—22.07.2011, în conturile indicate de inculpații Mihai și Lucian Banu”, se mai arată în comunicat.

AGERPRES




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri