O Evanghelie despre bogăție. Nu este prima din ultima vreme, căci suntem de câteva săptămâni așezați sub semnul invitației de a medita la adevărata bunăstare din viețile noastre. Plecând din Duminica învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7. 11-16), trecând prin pilda semănătorului (Luca 8. 5-15) și vindecarea din ținutul Gherghesenilor (Luca 8. 26-39), crescând cu sens în învierea fiicei lui Iair (Luca 8. 41-56) și povestea din pilda săracului Lazăr – în toate ni se cuvântă despre bogăția de a rămâne oameni, cu toate ale noastre, valorizați în dragostea Domnului.
Astăzi, parabola bogatului căruia i-a rodit țarina (Lc 12, 16-21). O lecție – pildă atât de actuală, ce pare a ne zbuciuma. Spre a nu uita Cărui Dumnezeu aparținem, Cărui Dumnezeu ne închinăm și întru Care trăim. Să o lecturăm: „Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina. Și el cugeta în sine: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce adună comori pentru sine și nu se îmbogățește în Dumnezeu”.
Cheia Evangheliei, luminată de Însuși Dumnezeu, țintește sufletul orbit de false străluciri și amăgit de îmbelșugarea cea lipsită de bogăție. Care amestecă nevoile trupului cu cele ale sufletului și nu înțelege, în fond, nimic despre adevărata comoară: putința de a fi om, cu toată bunăstarea valorizată în dragostea Domnului. Nu multul este judecat aici, de către Domnul belşugului, ci dezechilibrul dintre bucuria duhovnicească şi imperfecta voioșie a abundenței, care vine de niciunde și se îndreaptă către nicăieri. „Odihnește-te, suflete, mănâncă, bea, te veseleşte…” pare a fi leitmotivul suficienţei umane de peste veacuri. Căci, nu distingem persoane mai neliniștite decât cele care-și vorbesc sufletului, deși nu-l cunosc… Să nu uităm faptul că nemurirea constă în adâncul omeniei noastre.
Duminica se constituie astfel într-o invitație, aceea de a fi cu luare aminte la bucuria viețuirii. Este singurul nostru belșug!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
