Toata lumea se plange de faptul ca nu mai sunt bani. “Nu am bani sa-mi platesc intretinerea!” sau “Nu am bani sa-mi iau de mancare!” sunt chestiuni pe care le auzim la fiecare colt de strada, in fiecare zi. Pana aici nu ar fi nimic iesit din comun. Paradoxul apare in momentul in care privesti cu atentie barurile, birturile sau bodegile din orice localitate. Sunt pline. La ora 8 dimineata, intr-o zi de lucru, cand, teoretic toata lumea trebuia sa fie la munca, terasele gemeau de clienti. De la tineri pana la batrani toti erau preocupati de bautura de la micul dejun: o cafea, o bere, un lichior sau, de ce nu, un coniac. Pai… sunt sau nu sunt bani? In acest caz, sunt indreptatita sa cred ca sunt. Dar munca?! Ce ne facem cu ea? Daca intr-o zi frumoasa de vara, barurile din satele si comunele judetului erau neincapatoare inca de dimineata, atunci de ce ne plangem ca nu avem cu ce plati utilitatile sau ca nu avem ce manca?! Numarul localurilor este de-a dreptul impresionant. La fiecare colt de strada este aproape imposibil sa nu gasesti macar o maghernita de cativa metri patrati. Privirile celor care ies dintr-un local, numai pentru a intra in altul, sunt incetosate. Siluetele abia daca se disting printre aburii de alcool si tutun. Pentru unii dintre ei, cafeaua de dimineata sau o scurta vizita la piata reprezinta doar motive pentru a-si satisface inca o data nevoia creata de viciu. Te uiti in jur si nu-ti vine sa crezi. Si cainii parca se uita ciudat la tine. Ai senzatia ca si ei sunt afectati intr-o oarecare masura de aburii alcoolului. Care este motivatia sau mai bine-zis scuza celor care sunt “prinsi” dis-de-dimineata intr-un astfel de loc? “Daca ati sti cate probleme am… Nu pot sa fac nimic altceva decat sa-mi inec amarul. Doar asa ma mai pot consola. Nu am bani, nu am masa, nu am casa, nu am cu ce sa-mi tin copiii la scoala sau cu ce sa-i trimit in tabara.” Pai… ce ati spune daca ati incerca sa munciti! Indiferent unde. Poate ca asa o parte a acestor probleme vor fi rezolvate. Nu contest faptul ca situatia economica este una foarte dificila, dar, in acelasi timp, a munci nu este o rusine. Si nici nu are efectele secundare ale unei boli contagioase. Munca nu doare si nu a omorat pe nimeni. Dar este mult mai usor sa stai cu mana intinsa dupa vreun ajutor de moment, sa astepti cu nerabdare alocatia copiilor doar pentru a mai bea un paharel, sau sa ramai pe vecie la mila statului. Un stat care in momentul de fata este si el saracit si nu mai poate avea grija nici de cei care au muncit sau muncesc ori si-au castigat drepturile de multa vreme.