Statea in coliba, singur. Asculta fosnetele noptii si freamatul apei. Pazea bacul si isi astepta clientii. Câteodata, in locul pasagerilor, apareau hotii. Mos Beca nu se speria, striga la ei si ii punea pe fuga. Au trecut anii si cârmaciul s-a topit cum se topeste lemnul când sta prea mult pe apa. Acum, la 85 de ani, spune povesti despre vechiul bac si priveste cu jind spre bacul cel nou.
Vechiul bac din Furnicari era o platforma din scânduri sprijinita pe doua barci sau seici, cum li se mai spunea. Cel care avea grija de bac, il repara si il manevra de la un mal la celalalt al Siretului era Gheorghe Beca, ajuns acum la 85 de ani. „Nici nu stiu sa va spun câti ani am lucrat pe bac. Prima data a fost prin anii 70, cred ca intre 1970 si 1976. Din 1976 pâna in 1982, l-a avut in grija altcineva, iar intre 1982 si 1990 a fost abandonat.” In perioada aceea, mos Beca a fost casier la CAP.
„De ce v-au incredintat slujba asta, erati mai istet, mai priceput la socotit decât ceilalti?” il intreb. “Nu m-au angajat de istet, cred ca m-au angajat de cinstit”, marturiseste octogenarul, dând din umeri, ca si cum nu e mare lucru. Desele inundatii faceau stricaciuni si era destul de greu sa ai grija de bac. Lungi erau perioadele in care nu functiona. Inainte de Revolutie, prin 82-83, „a venit apa mare, a rupt seicile si a fost abandonat”, isi aminteste mos Gheorghe si cade pe gânduri.
„Da-i in cap, mai, da-i in cap!”
La 85 de ani, batrânul cârmaci e slabut, dar vioi si dornic sa povesteasca si sa schimbe impresii: „Dupa 1990, eu am scos barcile si le-am curatat de mâl. Autoritatile erau incarcate in gestiune cu bacul, dar nu-l foloseau. Am vorbit la Primarie si l-am cumparat eu. Nu mai tin minte cât am dat, ca banii s-au schimbat intre timp, dar stiu ca am vândut doi vitei ca sa-l pot cumpara.” A meritat, n-a meritat, e greu de spus acum. Era, asadar, proprietar de bac.
„Ei, acum, când povestim, pare usor, dar nu era. Eram acolo de dimineata pâna noaptea! Sa stai singur, de nebun, pe malul Siretului era primejdios uneori!” Adapost ii era un bordei de pamânt. Isi aminteste cum a fost atacat in urma cu doua decenii: „Prin 1993, au venit, unii, noaptea si au furat vitelul fetei mele, apoi au vrut sa-l treaca peste apa cu barca.” Era intuneric dar mos Beca a vazut miscare sau a auzit ceva, nu mai stie. „Am strigat la ei, apoi am auzit «Da-i in cap, mai, da-i in cap», dar nu m-am gândit ca e vorba despre mine. M-au lovit cu parul si au fugit.” Hotii nu au fost prinsi, dar Gheorghe Beca a fost multumit ca a scapat cu viata.
Se rupeau caprele, se spargeau barcile…
„Am patit multe! Si cu pietre am fost atacat. Unii credeau ca am banet asupra mea, dar in multe zile veneam acasa fara niciun ban”, isi aminteste octogenarul. Sotia sa, tusa Vergina, spune ca mereu era cu grija: „Ma gândeam ca se pot intâmpla multe pe balta. Ma duceam cu mâncare si când vedeam ca nu iese din bordei ma speriam.” Se intâmplau “diferite ghinioane”, recunoaste mosul, mai ales in anii ploiosi: „Venea apa mare, lasa mâl in urma si nu puteai ajunge la bac. Se rupeau caprele, se spargeau barcile, alti bani, alta distractie!”
Lemnul putrezeste repede, mai ales pe apa. Pasageri ai bacului erau oamenii, dar uneori si câte-un animal dus la târg. „Iarna nu mergea deloc, iar când ploua tare, iar nu mergea”, asadar era in vacanta. „Ei, de unde?”, vacanta e un fel de a spune, caci „la tara niciodata nu stai degeaba”. Poate de aceea a trecut de 85 de ani, lucid si sprinten. Si sotia sa, tusa Vergina, a implinit 83 de ani. Nu e vorba despre niciun mister, e o mostenire: bunicii lui au trait peste 90 de ani, iar mama sotiei, 88 de ani. Si mai e ceva: „Mâncarea sanatoasa si miscarea. Noi am facut sport pe dealuri toata viata, nu la sala, o ora.”
„Poate ma duc intr-o zi. La inaugurare.”
Multe a trait, multe a vazut pe bac: „Era un nebun din Letea care isi batea nevasta cu biciul de-o termina. Altii se bateau pe bac din cauza ca erau beti. Se certau si se luau la bataie. Cred ca au cazut in apa vreo 20, dar niciunul nu s-a inecat, slava Domnului.” S-au intâmplat si nenorociri, dar nu in prezenta lui: „Un barbat s-a urcat in barca noaptea, pe furtuna, de capul lui si s-a rasturnat. Nu stiu daca l-au mai gasit.”
In 2006, s-a umflat Siretul si i-a luat barcile. „Pe una am gasit-o, pe cealalta, nu. Eram batrân, ma lasasera puterile si am renuntat. Am carat lemnul acasa, l-am uscat si l-am pus pe foc.” Asa a disparut bacul cel vechi. Iesim in curte si, putin tristi, ne luam ramas bun de la gazda noastra. Apare Petrica, fiul batrânului barcagiu: „Beca, ce faci? il intreaba. Povestesti? Uite, colo, bacul cel nou te asteapta!”. „Ehei, nu-i pentru mine, alta generatie va avea grija de el”, spune mos Gheorghe râzând, apoi, redevenind sobru, adauga: „Pentru oameni, e un lucru bun bacul cel nou. Sunt curios sa-l vad, dar nu am apucat. Poate ma duc intr-o zi. La inaugurare.”
[/lock_content]
