7 noiembrie 2024

Batranii care renunta la pamant vor primi 100 de euro/ha pe an

Batranii de la sate, care cedeaza proprietatea sau folosinta terenurilor in favoarea celor tineri, vor primi bani de la stat incepand din aceasta toamna conform noilor reglementari privind proprietatea funciara. Astfel, prin Programul Rentei Viagere promovat de Guvern, batranii care-si vor vinde pamantul vor primi 100 de euro/ha pe an, iar cei care il vor da in arenda vor primi cate 50 de euro/ha pe an.

Cei care pot intra in acest tip de program trebuie sa aiba peste 62 de ani, renta care se va constitui fiind o plata persoanei care a cedat terenul pe tot parcursul vietii sale. Renta inceteaza la momentul decesului celui care a constituit-o, iar pentru cei care si-au dat terenul in arenda, mostenitorii legali dispun liber asupra destinatiei acestuia. La constituirea rentei viagere pot participa toti cei care detin suprafete de la 0,50 ha pana la 10 ha. Suprafetele mai mari de 10 ha nu intra in acest program deoarece aceste suprafete sunt considerate ca putand face parte din categoria exploatatiilor familiale viabile. Saptamana trecuta s-au infiintat Oficiile Judetene de Renta Viagera ca birouri in cadrul Agentiei Domeniilor Statului. Un asemenea oficiu functioneaza si in Bacau la Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala sub conducerea inginerului Corneliu Pavel. Acest oficiu poate primi deja cereri pentru acordarea rentei viagere. Dosarul pentru solicitarea rentei trebuie sa cuprinda o cerere tip, o copie dupa actul de identitate, o copie a actului de vanzare sau a contractului de arenda si o declaratie pe propria raspundere referitoare la indeplinirea conditiilor legale (faptul ca nu avea mai mult de 10 ha la intrarea in vigoare a legii 247/2005 si angajamentul de a mentine in proprietate sau folosinta cel mult



0,5 ha dupa primirea rentei viagere). Oficiul Judetean de Renta Viagera are rolul de a supraveghea terenurile cedate si de a urmari modul de utilizare a acestora de catre tinerii de la sate. Prin intermediul oficiului se va face si plata rentei viagere: anual sau in doua rate. Cand apar probleme, beneficiarul rentei poate cere rezilierea actului de constituire pentru neexecutare. La nivelul tarii, Programul Rentei Viagere are alocat un buget de aproximativ 500 de miliarde in 2006. Se estimeaza ca anul acesta va intra in acest program o suprafata cuprinsa intre 220.000 si 250.000 ha. Renta viagera este o modalitate de concentrare a terenurilor agricole in exploatatii eficiente pentru modernizarea agriculturii romanesti si compatibilizarea acesteia cu standardele UE.Scris de Ionut VATAFU




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014