Luni, 14 mai 2012, ora 2,35, pe TVR 3, vom avea bucuria de a viziona cea de a paisprezecea transmisiune televizata a spectacolului Batrâna si hotul, realizat dupa piesa dramaturgului Viorel Savin. Distributia spectacolului este de poveste: Irina Rachiteanu, Sorin Medeleni, Petre Moraru, Ieremciuc Niculae. Regia este semnata de Olimpia Arghir. Dramaturgul Viorel Savin ne-a spus: „Pentru amuzament (oare?!): pe când piesa se juca la Teatrul Mic, necunoscuti curajosi, folosindu-se de promovarea spectacolului, au lipit pe afis, sub «Batrâna», portretul Elenei Ceausescu, iar sub «hotul», portretul lui Nicolae Ceausescu! – Imaginati-va, tevatura! Sper sa traiti momente de suspans, dar si de satisfactie estetica!”
Iata cum ar putea arata un sinopsis… terestru al piesei de teatru… Un infractor ocazional vrea sa fure (din ratiuni „umanitare”) un tablou valoros si, dupa o conversatie cu Batrâna, proprietara a acelei „cârpe mizerabile de pe vremea burgheziei”, începe sa aiba dubii în privinta initiativei sale, devine confesiv, îsi dezvaluie candoarea si sfârseste prin a fi o victima sentimentala… Va invitam sa decriptati dumneavoastra profunzimile metafizice si estetice ale minunatei piese de teatru.
Ion Fercu