Un bărbat de 75 de ani din judeţul Bacău a rămas fără 2.000 de lei după ce o femeie care s-a dat drept fiica lui i-a spus telefonic că a avut un accident şi are mare nevoie de bani, informează PRO TV.
Paguba ar fi putut să fie și mai mare, daca bancomatul de la care a retras banii bătrânul nu ar fi avut limita de retragere.
Bătrânul în vârstă de 75 de ani, din Târgu Ocna a fost sunat pe telefonul fix şi o voce feminină s-a dat drept fiica lui. I-a povestit că a avut un accident şi i l-a dat la telefon pe presupusul medic care o îngrijea.
I-au spus că fiica sa a suferit un accident cu deplasare de disc şi trebuie dusă la Viena că altfel rămâne paralizată. Bărbatul s-a dus într-un suflet să scoată bani de la bancomat.
În tot acest timp a fost ţinut de vorbă la telefon, ca să nu poată suna pe altcineva.
Bancomatul avea însă o limită de extragere de 2.000 de lei.
„Când am ajuns la bancomat am zis că nu mai pot să scot. A zis să merg la Oneşti şi scoateţi de la o agenţie de acolo”, povestește bătrânul.
El a înmânat banii unui necunoscut care s-a apoi făcut nevăzut. Abia când a ajuns acasă, bătrânul şi-a sunat fiica şi a realizat că a fost păcălit.
„S-a întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de înşelăciune. Deşi în majoritatea cazurilor autorii au fost identificaţi iar faţă de aceştia s-au dispus măsuri privative de libertate încă mai sunt persoane vârstnice care mai cad pradă unor astfel de infractiuni”, a declarat Cătălina Creţu, purtâtor de cuvânt la IJP Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.