Într-o călătorie de documentare prin nordul Africii, în Tunisia, am aflat între altele cam cu cât sunt plătiți muncitorii pe șantiere, prin întreprinderi. Cu mult mai puțin decât pe la noi, dar mare mi-a fost mirarea când tot atunci am aflat că și mai jos sunt lefurile pălmașilor care vin din China și din alte țări asiatice să lucreze în străinătate. Cu o sută de dolari antreprenorul rezolva pretențiile unui muncitor. În Cuba, se mai spunea, cu un dolar trăiești regește!
Nici pe la noi nu erau lefurile grozave, comparativ cu cele oferite în statele europene din Centru și din Vest. Dar când am aflat, însă, că în Israel un candidat la o funcție în stat propunea salariul minim brut de 5.000 de shekeli (circa 5.780 de lei) am rămas și mai mirat. Trai, nineacă, pe la evrei!
Acum, presa ne informează că România a înregistrat, în primul trimestru al anului, cea mai mare rată a creşterii costului orar al forţei de muncă dintre ţările Uniunii Europene, 17,2%. Veste bună să avem și noi salarii mai apropiate de occidentali, să putem lua lejer o bere-două când mergem pe la ei, la ce prețuri practică, pentru că adică ne-am cam permite.
Mă gândesc, totuși, dacă toți românii vor avea parte de o așa boierie, pentru că lefurile la noi cresc ciudat de mult în mediul bugetar, comparativ cu ce nu se poate întreprinde în mediul privat. Nu că n-am avea nevoie de salarii decente. Dimpotrivă! Dar de ce unii au și alții nu?
Apoi mă gândesc dacă statul va face față creșterilor salariale la bugetari, care pe spinarea poporului se plătesc, întrucât la creșterea productivității muncii se speră mai puțin. Mă mai gândesc și la cum văd investitorii setea de lefuri mai mari la noi. Unii veneau aici cu investiții și pentru că forța de muncă era ceva mai ieftină ca pe la ei. Acum sigur se vor uita cu jind spre nordul Africii, dar unii au și ajuns deja pe acolo.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
