Dupa disputarea a turului si a unui turneu al fazei regionale a Campionatului National (junioare mari), echipa Clubului Sportiv Scolar Bacau ocupa locul 1, cu 7 victorii si 3 infrangeri. Seria este extrem de echilibrata, iar formatia pregatita de prof. Rodica Coneschi a adunat grosul victoriilor – 5, in turneul de sala gazduit pe teren propriu (sala de educatie fizica a Colegiului National „Vasile Alecsandri”, 6-8 ianuarie). „Sunt nu mai putin de patru echipe care aspira la ocuparea locului 1 si, implicit, la calificarea in fazele superioare ale campionatului”, ne-a spus antrenoarea bacauana. „Ba chiar si a cincea, Ploiestiul, mai are sanse matematice de calificare, mai ales ca nu joaca tocmai rau”. In 2005, CSS Bacau a promovat din grupa pana in faza finala, ocupand pana la urma locul 7.
Rezultatele CSS Bacau (turneul I, 6-8 ianuarie)
– 59-47 cu LPS Galati
– 67-63 cu CSS Constanta
– 55-51 cu CSS Tulcea
– 65-58 cu LPS Iasi
– 58-39 cu LPS Ploiesti.
Scorurile stranse sunt urmare a echilibrului existent in editia de campionat 2005-2006. „Pentru a ne califica, avem nevoie de cel putin o victorie in deplasare si sa castigam totul pe teren propriu. Ma gandesc la un succes la Galati ori Constata, sa mai vedem”, planuieste Rodica Coneschi. Returul va incepe pe 19 februarie.
Calificarea in TF este prioritara pentru baschetul feminin bacauan. In linii mari, aceeasi formatie de junioare I evolueaza si in CN de Junioare II, conducand seria zonala cu 8 victorii si 2 infrangeri. Trei dintre baschetbalistele bacauane au fost convocate la loturile reprezentative: Irina Sain – la junioare I Ana Maria Balint si Bianca Ciorcila – la junioare II. „Vom trage si in CN de Junioare II, dar calificarea la acest nivel nu este un obiectiv la care tinem foarte mult. Oricum, participarea le ofera jucatoarelor noastre prilejul sa aiba mai multe meciuri in picioare, ceea ce este foarte bine”, a analizat directorul adjunct al CSS. CN Junioare II va continua pe 27 ianuarie, cu turneul de la Galati.
Formatia bacauana nu s-a mai putut inscrie in Divizia B, pentru editia 2006, deoarece nu dispunea de fondurile necesare acoperirii calendarului competitional. „Daca am fi avut bani, puteam evolua deja in Divizia A”, ne-a spus Rodica Coneschi.
Din pacate, CSS Bacau a pierdut una dintre jucatoarele sale bune, pe Raluca Ghita, care evolueaza acum la senioare, in primul esalon, aparand culorile formatiei Olimpia Bucuresti. „A fost ceva in neregula cu aprobarea data de Federatie. Jucatoarea era a noastra, dar am fost pur si simplu ignorati” – s-a plans fosta antrenoare a Ralucai. Astfel de inregimentari ale tinerilor sportivi sunt moneda curenta in Romania. Inca o nedreptate, ca atatea altele…Scris de Peter KELMANN