La data de 18.11.2014, în jurul orei 19:00, un bărbat de 36 de ani, din județul Suceava, care conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe DN 2, în interiorul localităţii Nicolae Bălcescu, județul Bacău, a surprins şi accidentat un bărbat de 30 de ani, din județul Iași, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău, pentru îngrijiri medicale și a rămas internat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.