Nu sunt adeptul înfocat al băncilor, dar nici n-am ceva împotriva lor, deși am știut dintotdeauna cât de lacome sunt și cum au încercat mereu să-și maximizeze profiturile. Ca și firmele din asigurări care, vorba unui amic, ne vând … fum, la cutie. Cert e că, de 30 de ani, am reușit să fac aproape tot ce-am mi-am propus sau de care am avut nevoie, folosindu-mă de banii băncilor, conștient fiind că n-aveam cum să pun deoparte ban cu ban, astfel încât să-mi permit să fac vreo achiziție.
Îmi amintesc că și părinții mei, pe vremea de dinainte, și-au luat cam de toate, împrumutându-se de la stat. Veneau la magazine cu o adeverință de la locul de muncă și l-i se aproba cumpărarea în rate a oricărui bun, de la mobilă și electrocasnice, până la covoare, îmbrăcăminte sau alte lucruri mai mărunte. Realitatea e că toate bunurile cumpărate prin intermediul împrumutului erau acolo, la noi, în casă, ne foloseam de ele. Alta e situația împrumuturilor de miliarde pe care guvernările de până acum le-au luat de la bogații lumii, în toți acești ani care-au trecut de la marea vânzoleală din decembrie ’89.
Împrumuturi care nu s-au văzut nicăieri, lumea n-a trăit mai bine, nicicum, cu excepția elitelor care-au avut grijă de mațele lor, desigur. Banii sărăciei. N-avem nici drumuri mai bune, dac-ar fi să ne comparăm cu vecinii. Mergeți să vedeți cum stă treaba în Moldova, dar și în restul țării. Ici-colo, un maț de autostradă, și-atât. Vorbeam despre creditele făcute de guvernanți, mai ales cele din timpul marilor crize care ne-au lovit în ultimii 15 ani, să zicem, de la regimul Băsescu – Boc încoace. Să ne-aducem aminte de datoriile contractate de România, prin 2009 – 2012, ca să fie acoperite, chipurile!, urgențele financiare ale țării … Și de tăierile cu 25% a salariilor bugetarilor ori închiderea investițiilor vitale, pe motiv că „nu sunt bani” …
Dar și de împrumuturile de multe miliarde, de-acum, din guvernarea Iohannis, cheltuite, în bună parte, pe pensii, salarii și … compensări de criză. Firește că oamenii sunt mai atenți la criza energiei, și a carburanților, a alimentelor (scumpite nesimțit de mult), trăgând cu coada ochiului la ce-o să mai urmeze, la drobul de sare al apocalipsei economice anunțată de specialiști. Bașca, a mai venit și războiul de la granițe, care, iată!, ne tot strânge cureaua. Mă-ntreb cât vor mai scurta românii cingătoarea, câte găuri vor mai fi dispuși să mute în defavoarea lor? Mi-e teamă că, până la alegerile următoare, vor uita de cât au tras și-n aceste crize, atât timp cât vor mai fi mici care să fie rostogoliți pe grătarele electorale. Din păcate.
