Consilierii judeteni bacauani s-au intrunit ieri in sedinta ordinara, pentru a solutiona o parte dintre problemele curente ale judetului. Pe ordinea de zi s-au aflat proiectele de hotarare privind modificarea actului constitutiv al SC Apa Serv SA, pentru aprobarea modernizarii unor drumuri judetene, stabilirea membrilor in consiliile de administratie ale unor institutii subordonate Consiliului Judetean, s.a. Majoritatea existenta in Consiliul Judetean, PSD-PDL, a aprobat proiectele fara probleme. In cadrul sedintei ordinare s-au aprobat, printre altele, indicatorii tehnico economici pentru modernizarea DJ 252B din comuna Tamasi, lucrare cu un deviz de 1,732 milioane de lei. Pe de alta parte, Consiliul Judetean este pe cale sa implemeteze un sistem modern al managementului calitatii si mediului, care poate fi finantat prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative (PO DCA). Doar 2% din cheltuielile eligibile dar si costurile considerate neeligibile vor fi suportate de CJ Bacau. Pana la obtinerea ISO 9001 si 14001, la nivelul institutiei bacauane vor avea loc instruiri, cursuri de formare/perfectionare, organizate conform standardelor recunoscute de legislatie. Intre Universitatea Bacau si Consiliul Judetean s-a incheiat un parteneriat pentru dezvoltarea proiectului aCentrul European de Informare Europe Direct Bacau 2009″. Proiectul se va desfasura pe o perioada de trei ani iar scopul proiectului vizeaza implementarea politicilor prin reteaua Europe Direct. Se doreste asigurarea unui serviciu de informare si comunicare privind Uniunea Europeana (politici, strategii, prioritati) mediatizarea valorilor europene, furnizarii unui serviciu de asistenta an vederea extinderii nivelului de informare local si judetean privind oportunitatile civice, financiare si sociale existente an spatiul european pentru toate grupurile-tinta.
Mircea Merticariu