Intreprinderile mici si mijlocii pot aplica în continuare la facilitatile de finantare „Jeremie” (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises), o initiativa de sprijinire a accesului la finantare al întreprinderilor mici si mijlocii, prin instrumente financiare finantate din fondurile structurale alocate statelor membre.
Prin acest program, se garanteaza în proportie de 80% finantarile acordate companiilor eligibile, utilizând surse din Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS-CCE). Finantarea solicitata trebuie sa fie una noua, urmând a fi utilizata pentru activitati desfasurate pe teritoriul României, în sectoare de activitate precum industrie, comert, turism, constructii, servicii etc.
Facilitatea era disponibila, initial, prin BCR si Unicredit Tiriac Bank, fiind acordate deja aproape 2.900 de credite în valoare totala de 280 milioane de euro. Din acest an, insa, creditele se mai pot accesa si prin intermediul Bancii Transilvania, BRD Societe Generale, CEC Bank, ProCredit Bank si Raiffeisen Bank, institutii bancare prin care au fost acordate deja peste 250 de credite în valoare totala de peste 33 milioane de euro.
Numai Banca Transilvania (BT) a acordat, în 2014, credite JEREMIE în valoare de 11 milioane de euro, din care noua milioane de euro au avut ca destinatie investitiile, iar doua milioane de euro s-au îndreptat catre capitalul de lucru si extinderea afacerilor.
Creditele JEREMIE pot fi folosite pentru investitii si pentru finantarea activitatii curente pe termen scurt si mediu (credite revolving), pentru asigurarea capitalului de lucru, atât pentru activitati noi, cât si pentru activitati existente. Avantajul acestei facilitati este costul (dobânda si comisioane) redus la jumatate fata de finantarile acordate în conditii standard.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.