5 noiembrie 2024

A XXIV-a ediție a Topului Firmelor „Crema” afacerilor din județ, premiată de Camera de Comerț

Cele mai reprezentative afaceri din județ, care de ani de zile duc greul economiei județului, au fost premiate, vineri, la sala Ateneu, în cadrul Galei Laureaților Topului Firmelor. Organizat, ca de obicei, de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bacău, în scopul încurajării spiritului antreprenorial, alături de oameni de afaceri de top din județ, evenimentul a mai beneficiat și de prezența a numeroși oaspeți, de la parlamentari de Bacău, reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice, până la oameni de seamă ai mediului universitar și ai structurilor de sprijinire a afacerilor etc.

Președintele CCI Bacău, Doru Simovici, a adresat un salut de bun venit tuturor celor prezenți. „Adresez, cu acest prilej, tuturor întreprinzătorilor care, vedem că sunt în situația de a duce tot greul societății românești. Presiuni sunt din ce în ce mai mari și problemele pe care le întâmpină firmele sunt cu mare greutate rezolvate, în timp, ceea ce, în unele cazuri, poate duce firme spre faliment”, a declarat Doru Simovici, președintele CCI Bacău. Apoi, referindu-se la „problemele care macină comunitatea de afaceri” – lipsa predictibilității legislative, modificările Codului Fiscal, lipsa de personal, lipsa de unitate etc – președintele Camerei de Comerț a reiterat încă o dată „necesitatea vitală a parteneriatului din mediul de afaceri, a coeziunii și armonizării eforturilor tuturor factorilor implicați pentru realizarea interesului general al dezvoltării județului, respectiv a condițiilor necesare inițierii și dezvoltării afacerilor”.



A urmat senatorul Viorel Ilie (fost primar de Moinești) prezent în dubla sa calitate, de parlamentar și de ministru pentru Relația cu Parlamentul „Am permanent în gând și încerc să-i influiențez, în cadrul legal, firește, pe toți cei care decid legislația actuală. Iar, prin experiența mea din mediul privat și cu cea din zona administrativă locală, care, să recunoaștem, în multe cazuri, nu s-a potrivit cu viziunea de la București, vă asigur de toată deschiderea mea față de problemele pe care le aveți, așa cum cred că și ceilalți parlamentari ar trebui să facă, astfel încât să avem un mediu de afaceri prielnic, corect”, a declarat Viorel Ilie.

La rândul său, deputatul Lucian Stanciu Viziteu, deși, de origine, este din zona Brăilei, i-a încredințat pe toți băcăuanii că, în următorii patru ani va lupta pentru întreaga comunitate locală. „Motorul economiei nu sunt doar firmele, ci mai ales dumneavoastră, oamenii care conduceți aceste afaceri și care, în ciuda tuturor lucrurilor care se întâmplă, continuați să aveți speranța că se poate.

Din păcate, în ultimii 27 de ani, doar un lucru a fost stabil: instabilitatea. Și totuși, avem, în Bacău și în țară, o performanță de invidiat, și asta tocmai pentru că oamenii de afaceri nu și-au pierdut speranța”, a punctat deputatul Viziteu.

Au mai adresat cuvinte de felicitări, de încurajare și de unitate primarul din Comănești, Viorel Miron, precum și viceprimarul Bacăului, Constantin Scripăț care a accentuat asupra necesității aducerii sutelor de mii de băcăuani înapoi, acasă. În cadrul ceremoniei, organizatorii i-au premiat pe patru dintre managerii de top ai județului, ca semn de recunoștință față de întreaga lor contribuție adusă economiei județului de-a lungul deceniilor de muncă: Constantin Rădulescu, director tehnic al fostului Combinat Petrochimic Borzești, ulterior director al Carom și Rafo Onești, Zamfir Stancu, directorul general al platformei de la Borzești, apoi fost șef al Centralei de rafinare de la Brazi, Gheorghe Ostafi, fost director al Băncii Agricole Bacău și fost responsabil local al Fondului de Garantare a Creditelor și Eugen Popa, fost șef al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor Secuieni, fost șef al Direcției Agricole Bacău, în prezent, directorul fabricii Aicbac Bacău.

Pentru a mai destinde atmosfera, organizatorii au pregătit, în programul Galei, un excepțional concert de muzică clasică, susținut, pe rând, de orchestra de cameră „Tescana” din cadrul Filarmonicii Bacău, clarinetistul Emil Stancu și soprana Gabriela Iștoc, dirijați, firește, de mereu surprinzătorul Ovidiu Bălan.

În urma analizei indicatorilor economico-financiari din anul 2016, din cele 10.591 de firme cu activitate din județ, au fost eligibile 7.148 de societăți, însă pe primele cinci locuri din cadrul fiecărei categorii s-au clasat 1.042. Clasamentul a fost întocmit pe baza unei metodologii complexe și unitare la nivel național, în realizarea topului fiind analizate atât cifra de afaceri, profitul și rata profitului, cât și productivitatea muncii, eficiența utilizării resurselor umane, eficiența utilizării capitalului angajat și numărul de salariați.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri