15 noiembrie 2024

Balada…liliacului rănit

Isterie, prin mai toată lumea, generată de coronavirus, un fel de…frate vitreg al bătrânul SARS sau, în orice caz, o rudă de rang doi cu „încoronatul” asiatic. E firească reacția, cred cei mai mulți, nejustificată, spun alții.

Aș zice, totuși, că trebuie luată-n serios problema, indiferent de care va fi finalul. Mai întâi de toate, pentru că nu se cunosc prea multe despre arătarea asta, nici de cum să scape omul cât mai rapid de ea, în caz că a intrat în vreun coleg de planetă.



Judecând după ce spun statisticile, n-ar trebui să ne ascundem sub plapumă cu toții, în condițiile în care mortalitatea este de circa 70 la 1.500 de îmbolnăviți. Mai mare sperietură ar fi fost, la drept vorbind, în cazul altui „balaur” – Ebola, caz în care vorbim despre complicații cu adevărat de speriat și care, din păcate, s-au finalizat cu decesul a peste 90 la sută dintre pacienți.

Dincolo de realitățile astea tulburătoare, nu am cum să nu mă revolt pe apetitul ăsta de neînțeles al asiaticilor față de șerpi, șobolani, lilieci și gândaci. Câinii, pisicile sau drăgălașii urși Koala i-aș lăsa la urma listei de bucate a gurmanzilor chinezi, având în vedere emaptia noastră față de simpaticele animăluțe. Unde mai pui și aspectul de-a dreptul grețos al unei farfurii „decorate” cu nevinovatul animal sacrificat. Cum, Doamne, iartă-mă!, să te bucure vederea unui liliac pe marginea strachinii?!

Cum adică să încurajezi să consume omul pielea mamiferului zburător, care mai este și nevăzător pe deasupra?! Băi, fraților, nu suntem în campania aia pornită pentru protejarea chiropterelor: „Am găsit un liliac. Ce fac cu el?”. Pe mine nu mă atrage nici măcar viermele mexicanilor pus alături de o tequila, darmite un animal pe cale de dispariție. Ca și cum s-ar fi terminat toți porcii din lumea asta, sau miorițele ori joianele de peste tot. Păi, în cazul ăsta, o să ajungem să fim cu toții vegani, ca la începuturile omenirii, dinainte de „emanciparea” lui homo erectus.


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014