Adolescentul este acuzat că l-ar fi înjunghiat pe tânărul de 27 de ani, care a murit, miercuri, în urma unei altercații, la Comănești.
Tânărul, împreună cu o rudă, a început să se bată cu alte trei persoane, între care şi tatăl adolescentului de 16 ani, după ce au chefuit în locuinţa unei familii dintr-un cartier din oraşul Comăneşti.
În altercaţie, susţin anchetatorii, a intervenit şi adolescentul, care l-a înjunghiat în coapsa dreaptă pe tânărul de 27 de ani.
Incidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri în Comănești.
Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, se întorsese din străinătate, împreună cu soția și cei patru copii, și a mers seara să-și viziteze unchiul.
Din spusele localnicilor, bărbatul ar fi plecat pe picioarele lui, cu toate că fusese rănit cu un cuțit. Nu a mai reușit să ajungă acasă și a fost găsit de un vecin zăcând într-o baltă de sânge, pe drum.
El a fost transportat la Spitalul Comăneşti, unde medicii au luat decizia de a-l transfera la Spitalul Municipal Moineşti. În drum spre această unitate medicală, victima a murit, se pare, din cauza hemoragiei, fiindu-i secționată artera femurală.
Adolescentul de 16 ani a fost prezentat instanţei, iar magistraţii Tribunalului Bacău au emis mandat de arestare preventivă pe numele său pentru omor.