Era o mână de om, cum se spune în popor despre oamenii scunzi, dar avea în suflet un foc nestins, aprins pentru consătenii între care trăia, pentru tradițiile și cultura lor, pentru istoria locului scrisă mai ales de Eroii Neamului care s-au jertfit pe celebra vale a Oituzului.
„Era” pentru că de câteva zile nu mai este așa cum îl vedeam printre noi, omniprezent la toate evenimentele culturale și tradiționale ale comunei. Pentru că profesorul emerit Gheorghe Oprea, dirijorul celebrului Corului țărănesc din Oituz a plecat să dirijeze de-acum ceata îngerilor diafani de pe Câmpiile Elizee din Ceruri. Pentru că bagheta sa era, de aproape 60 de ani, una magică.
L-am cunoscut cu peste 40 de ani în urmă, tot în Oituz, și l-am revăzut în împrejurări care nu puteau fi decât evenimente culturale. N-aș fi știut ce vârstă mai avea dacă nu l-aș fi întrebat, pentru că Gheorghe Oprea mi se părea a fi veșnic, precum satul în care s-a născut. M-a uimit cu multe lucruri, dar mai ales prin caracter. Mai rar bun român ca profesorul Oprea, pentru care pământul românesc din Oituz era mai scump decât orice. Nu începea nicio manifestare culturală fără să cânte, împreună cu toți consătenii săi, „Imnul Oituzului”, pe care l-a cumpărat de la autorii lui și l-a dedicat pământului din care îi vor vorbi mereu strămoșii, mulți dintre ei căzuți la datorie pentru țară.
S-a născut în 1937 și a rămas fără tată în ultimul război mondial. A avut o copilărie și o tinerețe grele, cumplit de grele.
Casa părintească a profesorului Oprea era la o aruncătură de băț de Căminul cultural, pe malul Oituzului. Prima casă a maestrului, pentru că cea de a doua a fost Căminul Cultural, al cărui director era. Odată, acolo i-am cerut să-mi vorbească mai mult despre el. Mi-a pus în față un maldăr de diplome, de programe pentru spectacole, de partituri pentru coruri pe mai multe voci, fotografii și o carte-album, în care adunase toată istoria Corului veteran din Oituz. În cea mai veche fotografie, deasupra grupului de coriști apărea genericul sub care Corul s-a adunat mereu, un verset din „Cântările Învierii Domnului”: „Cânta-voi Domnului, în viața mea”.
Despre Gheorghe Oprea am avut mereu impresia că era profesor de muzică. Inexact! A studiat și a predat filologia. Dar a avut, de mic, o înclinație aparte pentru muzică și, mai ales, pentru dirijorat.
Gheorghe Oprea a fost și consilier local la Oituz, unde – spune primarul Claudiu Petrișor – a primit și titlul de cetățean de onoare, iar o stradă îi poartă numele. Unii consăteni vor însă mai multe în memoria lui, chiar un bust sau un monument în curtea Căminului Cultural.
