Badmintonistii de la Știința Bacău a încheiat 2018 cu fruntea sus. După ce și-a trecut în cont cel de-al 19-lea titlu național în întrecerea pe echipe, gruparea pregătită de Bogdan Milon a dat lovitura și la Naționalele Individuale de Seniori desfășurate recent, la Timișoara.
Pe malul Begăi, Știința a cucerit trei titluri de campioni din patru posibile (nu a participat la simplu feminin), completându-și palmaresul cu alte șase clasări pe podium.
„Am cucerit mai bine de jumătate din medaliile puse în joc: nouă din 16. Este mai mult decât am îndrăznit să sperăm. Iar cea mai mare bucurie ne-au furnizat-o Matei Droancă si Catălin Ionașcu. Deși ei figurează la Tineret, ne-au demonstrat că pot face cu succes pasul către Seniori.
În ceea ce-i privește pe ceilalți medaliați ai Științei, pot spune doar că ramân un exemplu în ceea ce privește performanța, pasiunea și longevitatea”, a declarat antrenorul băcăuanilor, Bogdan Milon. Remarcabil este și faptul că la dublu mixt, Știința a obținut un podium complet, cu atât mai mult cu cât partenera de joc a lui Robert Ciobotaru, Flori Constantinescu (actualmente la UV Timișoara) a evoluat ani de zile pentru clubul băcăuan.
Rezultatele Științei Bacău la Naționalele Individuale de la Timișoara
Dublu mixt
Locul 1) Robert Ciobotaru (Știința)/ Florentina Constantinescu (CS UVT)
Locul 2) Daniel Cojocaru (Știința)/ Alexandra Milon (Știința)
Locul 3) Matei Droancă (Știința)/ Ioana Grecea (Sportul Studențesc).
Simplu masculin
Locul 1) Daniel Cojocaru
Locul 2) Robert Ciobotaru
Locul 3) Matei Droancă.
Dublu masculin
Locul 1) Robert Ciobotaru/ Daniel Cojocaru.
Locul 3) Matei Droancă/ Catălin Ionașcu.
Dublu Feminin
Locul 1) Alexandra Milon (Știința)/ Florentina Constantinescu (CS UVT).
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.