24 decembrie 2024

Bacul de la Furnicari s-a împotmolit în noroi

Bacul de la Furnicari, inaugurat în anul 2016, nu mai funcționează. Scoaterea lui din funcțiune este una temporară și se datorează colmatării albiei râului Siret. Veronica Donțu, primarul comunei Tamași, a declarat pentru Deșteptarea că este a doua oară anul acesta când a fost suspendat bacul de la Furnicari din cauza aluviunilor aduse de ploile abundente care au măturat județul Bacău în această vară.

“După primele ploi serioase am făcut o decolmatare și am ridicat un dig după prima creștere de debit. Apoi a plouat din nou, iar apa a antrenat aluviuni în albia râului. De data aceasta, decolmatarea se va face mai ușor pentru că ne ajută digul. Sper ca într-o săptămână să finalizăm lucrările, iar bacul să redevină funcțional”, a declarat Veronica Donțu, primarul comunei Tamași



Bacul scurtează drumul localnicilor spre terenurile agricole cu 10 – 15 km. Taxele percepute la trecerea cu bacul variază între 1 și 25 de lei. Pietonii plătesc 1 leu, cei care dețin mașini achită o taxă de 5 lei, iar suma se modifică odată cu creșterea gabaritului căruțelor sau autovehiculelor care tranzitează zona.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img