Putin cunoscute sunt ultimele notatii ale autorului poeziei „Plumb”, reunite sub titlul „Divagari utile”, iar una dintre ele e un posibil autoportret: „George Bacovia, artist înmormântat si nemuritor în acelasi timp”. Este limpede ca pare un joc de cuvinte, dar daca luam în calcul datarea însemnarii – 1957, anul mortii (la 22 mai, în Bucuresti) -, avem în fata un exercitiu de evaluare pe care, în lipsa altora, poetul si l-a aplicat siesi.
Si totusi: cine se va încumeta de atunci si pâna azi sa cultive memoria scriitorului care a dat, alaturi de Vasile Alecsandri, glorie Bacaului? A facut-o aproape imediat sotia – Agatha Grigorescu-Bacovia -, ea însasi poeta, cu o cerbicie rarisima, iar în zilele noastre (si, speram, pentru totdeauna), scoala gimnaziala care-i poarta numele. Se afla pe strada Carpati, adica în apropierea Cimitirului Central, unde se odihnesc o parte dintre membrii familiei Vasiliu, între care si Gabriel Bacovia, fiul. Imnul scolii (versuri, Cristina Harabagiu, cu refren din „Note de primavara”: Verde crud, verde crud…/Mugur alb, si roz, si pur,/Vis de-albastru si de-azur,/Te mai vad, te mai aud!; muzica, Alexandrina Galbeaza) are o buna logica, în parcursul deschis de o constatare: „Cu totii purtam în noi un vis/Si toti avem un ideal, /Dar pân’ la marele final,/ Spre scoala drumul e deschis” si încheiat cu o previziune-bilant: „Si-am învatat si am simtit/ Cu sufletul ce-a spus poetul/ În toamne reci cântând sonetul/ Al unui mugur plumbuit”. M-am convins ca imnul este unul activ într-o zi de aprilie 2016, când profesoara Cristina Harabagiu ne-a invitat sa o asistam la lectii pentru a-i acorda gradul didactic I.
Primii care au sustinut-o au fost elevii, care o copiaza (în sensul de imitatie) cu folos: sunt dezinvolti, creativi, entuziasti. Tonul l-a dat clasa a V-a (înv. Coca Dimidof, în ciclul primar), sub bagheta noii dascalite. E drept ca si ea s-a pregatit serios: „Pâna de curând, când alcatuiam un proiect didactic de 3-4 pagini, nu stiam ce am de facut, intram în panica si improvizam, în vazul elevilor. Acum, cele peste 20 de pagini dupa reteta CEAPDOFERT îmi dau o liniste deplina”. „Daca cineva doreste modele de proiectare didactica, sa vina la Scoala Gimnaziala George Bacovia” (prof. Madalina Alexoae, metodista comisiei). „Macar o data-n viata merita sa faci asemenea proiecte, pentru a demonstra ca ai toate competentele pentru a-ti sustine… ultimul grad” (o colega, dintre comentatorii de la sedinta finala).
Momentul de vârf al zilei a fost însa atelierul literar, cu trei evenimente: o incursiune în anotimpurile bacoviene, o suita de reportaje vorbind despre poet, dar si despre om si, respectiv, un „Bacovia în oglinda”, cu creatii ale elevilor, încercând sa suprapuna „ineditul bacovian peste cel al propriei identitati: citind, scriind, inventându-se”. „Sunt bântuita de oameni”, spune Mihaela Radu, cu zâmbet totusi, iar presedinta comisiei, lect. univ. dr. Nicoleta Popa-Blanariu, o încurajeaza sa urmeze o cariera în teatru. Un baiat de 13 ani este leit ceea ce va fi fost poetul la aceeasi vârsta: filiform, interiorizat, stingher. Ne marturiseste, tot cu zâmbet, ca uitându-se la pozele din medalionul fixat în holul scolii, se vede ca într-o oglinda în diverse etape ale vietii… Ioana Baitanu le vorbeste despre cele patru case Bacovia, iar Clement Florescu, directorul, anunta proiectul Zilele Scolii.
Falsa etimologie: între mormânt si mort nu exista legatura linvgistica, pentru ca primul cuvânt provine din latinescul monumentum. Mai tare decât bronzul poate fi si fapta.
