15 noiembrie 2024

BacăuMun – Conferința care oglindește Viitorul Omenirii

Începutul lunii noiembrie a adus fiorul răcoros al toamnei, dar și debutul celei de a 8-a ediții a Conferinței Model United Nations, BacăuMUN, organizată în totalitate de elevii Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”. Aflându-se printre primele simulări academice pe modelul Națiunilor Unite din țară, BacăuMUN inițiază adolescenții în arta dezbaterii academice în limba engleză încă din anul 2014, sub discreta îndrumare a profesoarei de limba engleză, Popa Diana, MUN Advisor.

Pe 4 noiembrie, în aulele Rectoratului Universității Vasile Alecsandri, răsuna entuziasmul a 105 delegați, un număr considerabil de participanți, dintre care 41 de elevi din cadrul Colegiului Național ”Gheorghe Vrănceanu”, numeroși delegați fiind sositi și din Piatra-Neamț. Botoșani, Iași, Vaslui și București. S-au remarcat, desigur, și mulți începători, ”new-timers”, cum au fost supranumiți în conferință: hotărâți să trateze probleme actuale ale omenirii, care prezintă multiple fațete ce înclină balanța opiniei publice spre controversă.



Cele cinci comitete dedicate explorării în profunzime a temelor propuse, UNODC (Sediul Natiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, cu tema „Decriminalizarea drogurilor”), Legal (care dezbate „Automatizarea deplină sau parțială a tribunalelor prin intermediul inteligenței artificiale), UNEP (Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, adresând tema „Geoingineria ca soluție împotriva schimbărilor climatice”), SOCHUM (Comitetul Social, Umanitar si Cultural al Națiunilor Unite, discutând despre ”Protejarea dreptului la intimitate în vremea monitorizării în masă”) și Crisis (Comitetul de Criză, simulând un cadru ipotetic al unei crize ce trebuie gestionată).

Ceremonia de deschidere s-a individualizat prin discursurile membrilor organizatori, constituit din Secretara-Generală, ”Secretary General”, Bordeanu Alexandra, Secretara-Adjunctă ”Deputy Secretary”, Rusu Ruxanda, Împuternicitul, ”Appointee”, Palăr Rareș, șeful departamentului media, Boca Mihai, responsabila departamentului de design, Buftea Ioana și coordonatoarea Biroului de Presă, Berdan Alexia.

Comitetele au fost prezidate de unsprezece președinți, care au supravegheat și coordonat dezbaterile. În cazul Comitetului de Criză, coordonat de Pătruț Ștefan, Tănase Eugeniu si Aronescu Ana, provocarea luat forma unei bombe nucleare, care a amenințat siguranța șefilor de stat ai Națiunilor Unite, rămași captivi în buncărul în care, initial, se purtau discuții asupra unui tratat de pace. UNODC, coordonat de Bogdănescu Ana-Maria și Iliescu Vlad Andrei, a asistat la separarea statelor participante în doua ”blocuri”, ambele susținând sau condamnând conceptul decriminalizării drogurilor. Delegatul Indiei, Constantin Eduard Andrei a fost cel mai curajos membru al comitetului, fiind cel mai tânăr delegat (12 ani) din istoria dezbaterilor academice și care s-a distins prin profunzimea și calitatea argumentelor susținute în fața publicului. În vederea protejării integrității drepturilor cetățenești inviolabile, precum a dreptului la intimitate, comitetul SOCHUM, prezidat de Coman Daria și Pasere Mihnea s-a luptat pentru implementarea unui set de norme prin care ”monitorizarea în masă a populației” să fie limitată. UNEP s-a axat pe conservarea mediului înconjurător și a fost condus de Ilie Daria-Elena și Geică Dragoș, întru combaterea efectelor devastatoare ale încălzirii globale prin geo-inginerie. În Comitetul Legal, prezidat de Vîntu Mara și Maria Sticlea, a fost intens discutată automatizarea totală sau parțială a tribunalelor prin intermediul inteligenței artificiale.

Concluzionând aceste zile memorabile, duminică, 6 noiembrie a reprezentat apogeul tensiunii dezbaterilor. Reprezentanții șefilor de stat din Comitetului de Criză au evadat din buncărul care i-a adăpostit timp de trei luni, acesta aparținând unui viitor distopic ipotetic, copleșit de hazardul iernii nucleare, în timp ce delegații UNODC s-au unit, în vederea alcătuirii unei ”rezoluții” – o soluție legislativă pentru problema controversată invocată în timpul dezbaterii. Participanții comitetului „Legal” propun, de asemenea, o legislație comună, urmărind amplasarea umanului pe un „plan superior algoritmicii”, măsurile oferind câștig de cauză judecătorului in cazul unui eventual conflict dintre acesta și calculator. Soluția controversei dezbătute de comitetul SOCHUM este propunerea Uniunii Europene de a implementa o educație mai vastă în domeniu, pentru evitarea eventualelor pericole, dar și combaterea legalizării armelor în țări precum Statele Unite ale Americii. Sfârșind repriza intensă de discuții, comitetul UNEP a propus alcătuirea unei legislații internaționale ce prevede măsuri de pentru implementarea noilor tehnologii și a unor proceduri de protecție a mediului. Privind retrospectiv, a opta Ediție a BacăuMUN a fost plină de demonstrații „palpabile” de profunzime, pasiune, talent și dedicație din partea tuturor paricipanților și organizatorilor. Ceremonia finală, de premiere, nu a fost lipsită de lacrimi si nici de vorbe de dor, de vis, de ambiție sau mândrie, pictându-se, prin cuvinte, un tablou panoramic al trecutului, prezentului și viitorului uman, căci, în fond, în aceasta constă BacauMUN – surprinderea omului și a societății în toate ipostazele în care s-a aflat, se află și se poate afla.

Miruna Zaharia, elevă clasa a X-a G, Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014