Bacaul vazut de jos

Am fost câteva zile la tara, in satul natal. Cu toate ca vremea nu era tocmai prielnica pentru lucrarile din câmp, gospodarii foloseau fiecare ochi de lumina si fara ploaie pentru a intra in livezi, in gradini, prin curti pentru curatenia de primavara. Aproape in fiecare gospodarie ardeau focurile cu resturile de vegetatie, gunoiul de grajd era carat pe ogoare, pomii erau toaletati si, normal, isi primeau portia anuala de var pe trunchi. Ca o noutate, de câtiva ani, satenii nu mai arunca resturile din curti si de la animale direct pe marginea râurilor sau pâraielor, ci le depoziteaza in containere special amenajate de administratia locala, regulile stabilite fiind atent monitorizate de salariatii primariei, semn ca civilizatia nu se impune, mai degraba sunt create conditii pentru manifestare. M-am bucurat sa constat ca oamenii din satul meu, chiar in conditii mai putin propice, nu s-au abandonat in lehamite si indiferenta, iar spiritul gospodaresc, grija fata de ambient, de spatiile comune nu i-au parasit. Se apropie Pastele si, normal, femeile dadeau zor cu pregatirea caselor, a interioarelor, la mare pret fiind varul, apa si sapunul, astfel ca totul stralucea de curatenie. Poate ca lor li se parea normal, insa pentru unul care a plecat de mult din rândul lor, gasindu-si capatâi la oras, unde domina individualitatea, egoismul, lipsa de respect pentru spatiile comune, unde cetatenii asteapta ca totul sa fie facut de primarie, gesturile si munca lor pareau ceva ireal. Suntem in oras, in marea majoritate, fii acelor tarani gospodari, unde domina alte norme, si, chiar daca nu sunt organizate concursuri si “luna curateniei” ei stiu de la parintii si bunicii lor ca primavara este anotimpul innoirii, iar natura trebuie sprijinita sa se reinnoiasca. In orasul unde locuiesc nu am vazut nicio miscare, nu am vazut si nici nu vad, ca in alti ani, oameni in fata blocurilor, printre blocuri, individual sau in grupuri care sa puna mâna si uneltele pentru infrumusetare, pentru curatenie. In alti ani, administratia locala comunica direct sau prin mijloacele media cu populatia, venea cu initiative, cu sprijin concret in demararea si derularea unor asemenea activitati. Poate un impuls, un sprijin constând in garduri vii, flori, toaletarea arborilor crescuti pe domeniul public, de ce nu si organizarea unor concursuri gen “Cea mai frumoasa gradinuta cu flori”, “Cea mai frumoasa strada”, de ce nu si un cartier ar fi de bun augur printre oraseni, multi dintre ei dornici sa faca ceva dar nu au la indemâna toate cele necesare. Bacaul era cu ani in urma considerat orasul florilor, orasul cel mai curat din zona Moldovei. Poate ca exemplul parintilor nostri, cu siguranta sprijinul administratiei locale ar putea avea acea finalitate pe care toti ne-o dorim: sa ne bucuram de natura, de spatiile verzi, de munca noastra.