– programul de furnizare a apei potabile pentru municipiul Bacău va fi restricționat – timp de trei zile, băcăuanii vor avea apă la robinet doar câte două ore dimineața și două ore seara – pe 14 noiembrie, se închide apa județului Bacău, chiar de la baza barajului Poiana Uzului – acolo se va lucra timp de o zi la repunerea pe poziție a unei conducte, deplasată de pe locul ei din cauza trepidațiilor/vibrațiilor – umplerea instalațiilor durează 60 de ore pentru consumatorii din municipiul Bacău și 12 ore pentru oneșteni, întrucât rețeaua care ajunge la Onești este mai scurtă
Pe 14 noiembrie 2017, începând cu ora 7.00, se va întrerupe furnizarea apei în Bacău.
Această sistare programată se face cu scopul finalizării unor lucrări de consolidare la tronsonul aerian al conductei de aducțiune Poiana Uzului Bacău, amplasat la baza barajului.
Conducerea Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB) estimează că lucrarea se va încheia în aceeași zi, cel târziu la ora 19.00. “Aceste lucrări nu pot fi executate fără întreruperea transportului de apă brută de la barajul Poiana Uzului către cele două stații de tratare din administrarea SC CRAB SA, Dărmănești și Barați.
Acestea furnizează apă potabilă pentru consumatorii din orașele Bacău, Onești, Moinești, Târgu Ocna, Dărmănești, Comănești și comunele Dofteana, Ardeoani, Măgirești, Poduri, Cașin, Pârgărești, Târgu Trotuș (sat Tuta și Viișoara), Mărgineni și Hemeiuș“, declară Ioan Bejan, director general CRAB. Lucrarea executată la baza barajului va reduce riscul apariției avariilor la tronsonul aerian al aducțiunii.
Instalațiile vor fi reumplute treptat
Chiar dacă specialiștii estimează că lucrarea în sine durează numai o zi, sunt necesare zeci de ore până când apa va curge din nou la robinet. După finalizarea lucrării, instalațiile de transport și distribuție vor fi umplute treptat, până când apa potabilă va ajunge la parametrii normali, ca debit și presiune.
Intervalul de timp necesar pentru umplerea conductelor și revenirea la parametrii inițiali este de până la 60 de ore, pentru aducțiunea care deservește municipiul Bacău și de până la 12 ore pentru aducțiunile celorlalte localități.
Program restricționat
Pentru ca să mai îndulcească disconfortul creat de sistarea apei, autoritățile au luat în calcul posibilitatea furnizării apei din alte surse existente. Acest lucru presupune însă restricționarea alimentării cu apă a consumatorilor.
În municipiul Bacău și comunele limitrofe, furnizarea apei se va realiza zilnic, în intervalul orar 06.00 – 08.00 și 18.00 – 20.00, din sursele subterane existente, în funcție de stocurile de apă acumulate și consumurile înregistrate.
Unde se distribuie apă nepotabilă în Bacău
CRAB va organiza trei puncte de distribuție a apei nepotabile la podul Mărgineni, pe strada Chimiei intersecție cu strada Republicii și Războieni (Starea Civilă). În paralel, Primăria Bacău va asigura distribuirea apei nepotabile, în perioada 14 – 17 noiembrie 2017, în intervalul orar 08.00 – 21.00, în următoarele locuri:
str. Aeroportului intersecție cu strada Republicii, Complex “Aviatori”, zona Narcisa (blocul potcoavă), Piața Sud, str. Cornișa intersecție cu str. Pictor Andreescu, pasaj Muncitorul, b-ul Alexandru cel Bun (magazin Adriatica), strada Mihai Viteazul (Biserica Sfântul Nicolae), str. Neagoe Vodă intersecție cu str. Martir Horea, str. Ștefan cel Mare (Carrefour), str. Aprodu Purice (stația de autobuz și str. Gării (magazin Evrika).
Unitățile de învățământ, aprovizionate la cerere
Sistarea apei nu va afecta funcționarea unităților de învățământ. Conducerea CRAB spune că aceste instituții își vor desfășura programul în regim normal.
“Conducerile unităților de învățământ vor asigura condiții de depozitare a apei pentru păstrarea igienei grupurilor sanitare.
Reîncărcarea recipientului se va realiza zilnic, fie de la rețea, fie din cisterne puse la dispoziție de CRAB, în urma solicitării directe”, declară Ioan Bejan, director la CRAB.
Grădinițele cu program prelungit vor avea un meniu specific avizat de medicul școlar arondat și vor folosi pentru prepararea hranei zilnice, numai apă îmbuteliată. La masă, copiii vor primi veselă și tacâmuri de unică folosință.
Moineștenii vor avea apă mai multe ore
Consumatorii din municipiul Moinești vor avea apă la robinet trei ore dimineața și șase ore seara, respectiv 07.00 – 10.00 și 16.00 – 22.00. De acest program se vor bucura însă doar consumatorii care locuiesc în centrul orașului, cei de la blocurile Lucăcești, zona Lucăcești sat și Găzărie (case).
În ceea ce-i privește pe moineștenii care locuiesc pe străzile: Muntelui, Albinelor, Victoriei, Mărului, Stadionului, Atelierelor, Albotești și Calea Poduri din cartierul Micleasca, aceștia vor avea apă la robinet trei ore dimineața și două ore seara, după programul 07.00 – 10.00 și 18.00 – 20.00.
Program variat la Târgu Ocna
În orașul Târgu Ocna și cartierul Tisești, consumatorii vor avea apă la robinet cinci ore, în intervalul orar 07.00 – 12.00. Lucrurile stau mai bine pentru cei care locuiesc în cartierul Vâlcele, cartierul Gălean și cartierul Viișoara, aceștia având apă la robinet cinci ore dimineața și patru ore seara, conform programului 07.00 – 12.00 și 16.00 – 20.00.
Toți cei afectați de sistarea apei pot urmări informații de ultimă oră pe site-ul CRAB, la adresa apabacau.ro. Aici, angajații companiei vor transmite periodic informații actualizate despre evoluția lucrării și intervalul de timp estimat pentru revenirea la parametrii normali de debit și presiune.
Apa caldă e pe sponci
CRAB a anunțat și conducerea Thermoenergy Group SA Bacău că furnizarea apei potabile în municipiul Bacău se va face cu program. Acest lucru poate afecta furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum pentru consumatorii Thermoenergy care sunt alimentați din rețelele de distribuție ale centralelor termice.
“În cazul branșamentelor alimentate din rețelele de distribuție ale punctelor termice, lipsa apei reci nu va afecta furnizarea energiei termice pentru încălzire. Furnizarea apei calde de consum se va face în funcție de parametrii de furnizare a apei reci, acest lucru fiind valabil atât pentru centralele termice cât și pentru punctele termice”, declară Radu Cristian Palade, director general la Thermoenergy Group SA Bacău
Lipsa apei nu-i afectează pe pompieri
Având în vedere că în mediul online au apărut îngrijorări despre faptul că pompierii militari nu vor putea interveni operativ în cazul producerii unei situații de urgență o dată cu sistarea alimentării cu apă în municipiul Bacău și localitățile limitrofe, conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău precizează că alimentarea autospecialelor de stins incendii cu apă și spumă se poate face și din surse naturale.
Alimentarea cu apă a tehnicii de intervenție se poate face de către pompierii militari, atât din rețelele de hidranți stradali, cât și din rezerva de apă incendiu a localității/a operatorilor economici sau surse naturale (lacuri, ape curgătoare). Astfel, în cazul în care una dintre sursele de alimentare cu apă este indisponibilă intervenția nu este periclitată, autospecialele fiind realimentate din alte surse.
“La nivelul localităților în care se va sista furnizarea apei, există posibilitatea alimentării tehnicii de intervenție cu apă atât din rezerva de apă incendiu, cât și din surse naturale.
Au fost luate măsurile necesare ca pe timpul situațiilor de urgență la care intervin pompierii militari, autospecialele de intervenție să poată fi alimentate cu apă”, declară cpt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice la ISU Bacău
Pregătiri
Vestea sistării apei a ajuns la majoritatea băcăuanilor, iar mulți dintre ei au început deja să-și facă rezerve de apă.
Lumea a dat iama în magazine și pe lângă obișnuitele cumpărături de weekend și-au pus în coș și câteva bidoane de apă. Faptul că măsura opririi apei nu i-a luat prin surprindere, le-a oferit suficient timp băcăuanilor să digere consecințele sistării și să-și facă rezerve de apă. Pe medicii dentiști i-am auzit că și-au programat doar anumite intervenții care nu necesită obligativitatea folosirii apei curente. Inclusiv ei vor avea apă îmbuteliată pentru pacienți și chiar pentru curățarea instrumentarului.
Cosmeticienele și-au făcut la rândul lor rezerve de apă, pentru manichiură sau pedichiură. Elevilor din mai multe unități de învățământ din Bacău li s-a cerut să aducă la școală câte un bidon de 5 l, pentru a putea depozita apa atât de necesară la toaletă și la spălat pe mâini. Copiilor li s-a recomandat să-și aducă suficientă apă potabilă, șervețele umede și chiar dezinfectant.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.