Încă de la începutul anului, sute de firme au tras obloanele, definitiv, din cauza greutăților întâmpinate la tot pasul. Unii patroni au decis să suspende, temporar, activitățile firmelor, în speranța că economia se va înzdrăveni, între timp. Specialiștii în insolvență cred, însă, că anul acesta va fi dezastruos pentru mediul economic, recomandând reorganizarea, din timp, a afacerilor, mai ales în sectoarele cele mai sensibile, precum comerțul și construcțiile.
Ultimii 15 ani nu au fost deloc în favoarea antreprenorilor din județ, sute de afaceri, unele bine cotate prin anii ’90, dispărând pentru totdeauna din peisajul economiei locale. După criza din 2008-2009 care a dinamitat inițiativa privată, mediul de afaceri a fost din nou zdruncinat, în cei doi ani de pandemie Covid-19. Grăitoare sunt statisticile întocmite periodic de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Potrivit instituției, în prima lună din acest an, 184 de afaceri din tot județul au dispărut, fiind radiate de la Registrul Comerțului, în creștere cu peste 58% față de ianuarie 2022. Astfel, județul Bacău se plasează pe al doilea loc, în această privință, după Bistrița-Năsăud, lider în acest nedorit clasament, cu o creștere de … peste 122%, față de prima lună a anului precedent.
Trase pe dreapta, temporar
Tot în aceeași perioadă, 44 de firme au cerut suspendarea activităților. Astfel, proprietarii afacerilor speră că, între timp, lucrurile vor intra pe un făgaș normal, urmând să își reactiveze firmele plasate în adormire. Potrivit legislației în domeniu, suspendarea activității poate fi făcută pentru o perioadă de maximum 3 ani. Condiția este ca societatea să nu înregistreze datorii și să nici să nu se afle sub control fiscal. Pe perioada suspendării activității, firma își poate relua oricând activitatea. Dacă activitatea societăţii nu este reluată, după expirarea perioadei de suspendare, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Registrului Comerţului. Procesul de suspendare temporară a activității firmei se desfășoară în două etape. În prima, se întocmește un dosar pentru a fi depus, spre soluționare, la Registrul Comerțului. În a doua etapă, se informează Fiscul, prin depunerea declarației 010. Abia după obținerea deciziei de suspendare a activității eliberată de organul fiscal (când nu va mai fi nevoie de depunerea declarațiilor fiscale), activitatea firmei va putea fi suspendată temporar.
Cauzele „căderii” firmelor
Criza forței de muncă, dublată de așa-zisa revoluție fiscală de la începutul anului 2018, au întreținut și accelerat fenomenul dezastruos al decimării afacerilor. Pandemia a desăvârșit acest nedorit trend. Din păcate, după lovitura dată sub centură de pandemia de COVID-19, o mare parte dintre afaceri au fost afectate major de izbucnirea războiului din Ucraina, de inflație, dar și de împovărătoarea criză energetică. Potrivit unei analize a Sierra Quadrant, una dintre cele mai titrate firme în lucrări complexe de administrare și lichidare, în 2023, pe fondul scăderii puternice a consumului, urmare a inflației, scumpirii creditării și accentuării blocajului financiar, numărul firmelor cu probleme ar putea atinge un maxim al ultimilor ani. „Pentru firmele din România, cuvântul de ordine va fi reorganizarea afacerilor, mai ales în sectoarele cele mai sensibile, precum comerțul, construcțiile, industria prelucrătoare și serviciile de transport și depozitare”, subliniază specialiștii Sierra Quadrant. De altfel, în aceste sectoare au fost și cele mai multe probleme, în anul precedent, iar perspectivele pentru acest an, nu sunt deloc încurajatoare. „Accentuarea blocajului financiar, a fenomenului de dezintermediere și reducerea semnificativă a creditului furnizor, principala modalitate prin care se finanțează firmele din România, vin să pună o presiune suplimentară celei creată de inflație”, se mai arată în analiza Sierra Quadrant.
Soluții
Specialiștii Sierra Quadrant recomandă adoptarea unui „plan de apărare în fața dificultăților din viața unei companii, cu scopul de minimiza pierderile suferite și a repoziționa compania pe o traiectorie sănătoasă, din prisma eficientizării activității și a revenirii pe profit”. „Într-un an în care scăderea puterii de cumpărare va continua să fie în prim-plan, identificarea produselor sau a serviciilor afectate și găsirea unor soluţii în cel mai scurt timp va face diferenţa între firmele care vor rezista provocărilor și cele care vor închide porțile. Vremea business-ului făcut după ureche, în care românii cumpărau orice și oricât, a trecut. Criza este aici, se simte în vânzări, se simte peste tot în economie’’, explică analiza Sierra Quadrant. În aceste condiții, mai ales IMM-urile „ar trebui să își analizeze foarte atent afacerile, chiar din acest început de an, și să calculeze la rece riscul de business”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.