Edificiul sportiv — mai mult decât oricare altul — oferă arhitectului posibilități largi : masă, întindere ln spațiu, dimensiuni mari, o generoasă invitație la risipă de fantezie creatoare… și toate acestea, împreună, vor releva puternic noua construcție în cadrul urbanistic al peisajului. Noua sală a sporturilor din municipiul Bacău magnetizează privirile încă de departe și arcul său dublu parabolic — unicat între construcțiile de acest gen — poate fi zărit de sus, de la Motelul .,Măgura”, sau de pe nu mai puțin zvelta pasarelă, ca și din oricare alt punct al urbei. Pașii ne-au purtat, pe nesimțite, mai aproape, tot mai aproape, pină ne-am trezit intrînd în noul edificiu care domină, prin siluetă, întregul complex sportiv „23 August”.
O adevărată revelație. De sus, din ultimul rind al tribunei, privirile se desfășoară, uimite, mai intim pe verdele primăvăratic al tribunelor, apoi, din treaptă în treaptă, pină jos, pe luciul verzui sticlos al suprafeței destinate jocurilor. Acolo, jos de tot, efixată in mijloc plasa pentru jocurile de volei, dar zărești — spre capete — semicercurile sportului care ne-a adus patru titluri de campioni al lumii. Măsori din ochi dimensibile și constați — cu o mândrie pe care nu o poți ascunde — că este loc suficient PENTRU ORICARE SPORT DE SALA, la nivelul celor mai exigente competiții de amploare! Închizi pentru o clipă ochii și parcă năvălesc în ființa ta aplauzele frenetice ale miilor de spectatori, ovațiile adresate sportivilor care, prin talentul și dăruirea lor, au câștigat admirația noastră. Pentru că vor evolua aici, la Bacău, cei mai buni sportivi pe care-i are, spre gloria lui, sportul românesc.
Și, dacă va fi fixată cîndva, într-un anume loc al sălii, o placă avînd gravate pe ea numele câștigătorilor de competiții, peste ani vom intîlni aici, fără îndoială, numele handbaliștilor Gațiu, Penu, Bîrtalan, Odae, Tase, ale gimnastelor Nadia Comaneci, Gabriela Trușcă, Teodora Ungureanu, ale alitor și attor mari sportivi, cunoscuți pe toate meridianele lumii. …Deschizi ochii, redevenind omul momentului. Și, în locul tunetelor de aplauze, asculți simfonia aparatelor de sudură, a dulgherilor, electricienilor, mozaicarilor, ale constructorilor, în general.
Te lași pătruns de forfota acestor oameni harnici, descoperind că această sinteză sonoră a MUNCII PLINA DE ABNEGAȚIE constituie cea mai frumoasă simfonie ce poate răsuna sub uriașa cupolă a noului edificiu. Ne retragem, discreți. Dar incă mult timp simțim în noi intensitatea acestei munci fără răgaz, simfonia muncii constructorilor care au promis — ȘI AU REUȘIT — să se întreacă pe ei înșiși.
Ștefan Olteanu
Șteagul roșu – 28 decembrie 1974
