Stadionul municipal din Bacău, care stă și așteaptă vremuri mai bune, nu a fost construit nici peste noapte și nici fără probleme. Oficial, a fost deschis în 1966, dar proiectarea și construcția au început cu mult înainte. La fel și necazurile. Despre acestea citim într-un număr din iulie 1958 al ziarului Sportul.
Doi ziariști au luat la pas regiunile Stalin (Brașov) și Bacău, descoperind o serie de probleme în construcția stadioanelor sau a sălilor de sport. Iată ce s-a scris despre Stadionul 23 August din Bacău:
Trista poveste a unui stadion…
«În regiunea Bacău, numărul construcțiilor sportive este destul de important, iar pe alocuri sunt fapte și exemple care ar putea servi ca bun exemplu. Nu ne vom ocupa însă de ele, pentru că am întâlnit în cursul raidului nostru o serie de aspecte deosebită gravitate, care trebuie neapărat prezentate ca un exemplu de ceea ce nu trebuie să se construiască. Povestea stadionului „23 August” din Bacău începe acum câțiva ani, când, pe plan local, s-a pornit construirea unui teren de fotbal.
Dar proiectul a căpătat, pe traseu amploare până la plănuirea unui mare complex sportiv, care a depășit posibilitățile proiectanților locali. Lucrarea a fost preluată de I.P.C., ulterior de ICSOR (proiectant inginer Catina). Trebuie spus de la bun început că proiectul a avut o serie de greșeli de concepție (în primul rând amplasarea stadionului), care puteau si trebuiau să fie sesizate de serviciul de construcții al fostului CCFS. Schimbările succesive privind constructorul (TRCL, Trustului 2 construcții, apoi TCB) și beneficiarul (mai întâi a fost comitetul regional CFS, apoi Sfatul popular regional) au dus la situația de astăzi: ing. Stegaru Aurel, actualul șef al secției gospodării a Sfatului Popular Regional, un om dornic de a elucida întunecoasele mistere care înconjoară această construcție, n-a reușit încă să descurce ițele atât de încurcate, țesute de incompetența, nepăsare și uneori reaua voință a predecesorilor săi.
La ora actuală nu există nici documentația tehnică și financiară necesară (cum o fi eliberat Banca de Investiții fonduri fără această documentație?), nici cel puțin o situație clară a cheltuielilor până azi. Iar aceste fonduri se cifrează în jurul a 7.000.000 de lei! În plus, ritmul construcției nu ne poate mulțumi. Până acum s-a lucrat încet și prost (gradenele tribunelor sunt de acum strâmbe și crăpate, gazonul seamănă mai mult cu o plantație de fasole târâtoare, valul de pământ creat pentru susținerea tribunelor – deși amplasamentul era mai departe cu 14 m – exista un deal natural, care ar fi exclus uriașele cheltuieli de transport – se tasează în continuare).
Privind isprăvile de până acum te întrebi: cum a putut fostul comitet regional C.F.S. să angajeze ca diriginte de lucrare un nepriceput în materie ca ing. Enășoaie, de la care pornesc multe din necazurile de azi? Cum s-au putut reuni atâtea neglijențe grave – sesizate la timp și de ziarul nostru – încât să se ajungă la actuala situație? Iar ca o „încoronare” demnă de asemenea treabă, ingenioșii constructori de baze sportive din Bacău au luat o hotărâre de-a dreptul uluitoare. Temându-se să nu piardă, la sfârșitul lui 1956 un rest de bani rămas necheltuit, au comandat o serie de statui și bazoreliefuri în valoare de peste 600.000 lei.
Au acontat comanda, iar operele plastice (de o valoare îndoielnică, de altfel) au fost gata… exact când șantierul neterminat al stadionului avea mai multă nevoie de bani. În loc de materiale și manoperă, au trebuit achitate statuile.
Astăzi, acestea stau fără rost în mijlocul șantierului, iar o parte din basoreliefuri au și fost montate pe niște stâlpi care vor trebui, în curând, demolați … în curtea interioară din spatele tribunei a doua. Iar singurul răspuns la întrebările firești este absolut dezarmant: „Păi, statuile astea tot erau prevăzute în proiect”!»
