Inițiativa de a sărbători, pe 22 martie, Ziua Parcului „Cancicov”, după 83 de ani de la propunera, venită din partea unui grup de cetățeni respectabili ai municipiului acelor vremi, este binevenită. Avem nevoie de cât mai multe zone verzi, catalogate drept parcuri, dar și de spații ambientale bine îngrijite. Suprafața actuală a Parcului „Cancicov” este mult mai mică decât cea stabilită prin Decretul Regal din 9 mai 1938. Ce vreau să remarc sunt punctele de reper între care se situa terenul „demobilizaților”, atunci loc viran. Era destinat pentru împroprietărirea cu loturi de case. Acolo avea să se înființeze parcul „Eminescu”.
O denumire pe care nu o va purta niciodată: Între Spitalul „Pavel și Ana Cristea” (Pavilionul vechi, renovat), Calea ferată și Stadion. Nu stadionul pe care îl știm astăzi, aflat de mulți ani în suferință, dar într-o perpetuă inițiativă de modernizare. Un plan al orașului din 1933, ni-l arată poziționat între Bulevardul Victoriei (Str.Nicu Enea) și Str. General Averescu (Str. Aleea Parcului nu exista). Atunci purta denumirea Stadionul „Principele Mircea”.
Primele cluburi, construirea stadionului
În octombrie 1917, ia ființă F.C. Bacău, primul club de fotbal cu 22 de jucători legitimați. În 1920, pe lângă fabrica de postav Singer (Proletarul), se organizează o echipă de fotbal cu tineri jucători din fabrică și elevi din împrejurimi. O parte din jucătorii celor două formații se reunesc în 1922- 1923, în Clubul „Cireșoaia”, devenit apoi Clubul „Princepele Mihai”. În paralel, la inițiativa unui grup de ceferiști, ia ființă în 1928, asociația „CFR Excelsior Bacău”. În 1931, pe lângă Regimentul 27 Infanterie se înființează o echipă de fotbal, „Stadiu Băcăuan” care câștigă campionatul „Ligii de Est” pe Moldova. Pierde însă confruntarea cu echipa „Dragoș Vodă” din Cernăuți, cu scorul de 3-4. Pe 7 septembrie 1933, „Stadiu Băcăuan” fuzionează cu „Principele Mihai”.
„Capitalul reunit al celor două cluburi a reușit să construiască în localitate, pe Bulevardul Victoria, un stadion apreciat a fi cel mai bun din Estul României Mari. Comandantul Regimentului 4 Artilerie Grea, colonelul Constantinescu, susținut de locotenentul Ghermănescu, profesorul I. Gheorghiu, primarul Văgăunescu și alți pasionați de mișcarea sportivă, și-au adus contribuția lor pentru realizarea acestei activități valoroase, în folosul sportivilor băcăuani. Tribunele aveau capacitatea de a primi 600 de spectatori. Vestiarul era format din două camere, pentru rezolvarea nevoilor sportivilor. În ambele funcționau dușuri. Pe același loc au fost amenajate două terenuri pentru tenis, un teren pentru volei, pistă pentru alergări pedestre și cicliste, pe o lungime de 400 m.” (Prof. dr. Dumitru Zaharia, BACĂU, ISTORIE ADEVĂRATĂ, Editura Babel Bacău, 2013.)
În perioada interbelică, aveau loc aici și întreceri hipice, între ofițeri, dar și proprietarii de cai, dar nu cu pretenția de a fi numit hipodrom. Apar și alte baze sportive: Filderman, în 1931, Letea – 1936, Partizanul – 1937. În primii ani după război, activitatea sportivă se desfășoară sporadic. Stadionul din Parcul Libertății avea să găzduiască totuși, în iunie 1946, cea mai mare manifestație populară, văzută până atunci în Bacău.
Vizita primului ministru Dr. Petru Groza. Se înfăptuise „Reforma Agrară”. „Încă de la ora 7 dimineața parcul geme de lume. Zeci de mii de țărani din întreaga regiune, cu lozinci, drapele și fanfare.(…) În tăcerea care a cuprins stadionul, primul ministru a cucerit dintru început atenția mulțimii. Împărțirea primelor titluri de proprietate stârni o furtună de aplauze.” (Ziarul „Înainte”, 8 iulie 1946, Bacău). Până la începutul anilor ’60, tot aici se organizau și manifestările de 1 Mai și 23 August. (Va urma)
