Timpul are grijă să mai șteargă din amintiri. Unele, însă, rămân vii și după zeci de ani. E suficient să privești o fotografie și, de undeva, dintr-un sertăraș prăfuit al memoriei, ai senzația că ce credeai că ai uitat s-a petrecut chiar ieri.
Inițiativa profesorului Mihai Grigoraș
După apariția materialului referitor la fostul stadion din Parc, primesc un telefon de la o doamnă respectabilă, care mă întreabă de ce nu fac un reportaj și despre sălile de sport, construite în acea perioadă. Are multă documentație adunată, soțul ei fiind direct implicat în realizarea lor. Nu poți să refuzi o asemenea provocare. Am sunat la ușă a doua zi, cu gândul că poate mai descopăr fotografii cu Bacăul vechi, și nu mi-a trecut prin cap să cumpăr măcar un buchet de flori. Îmbrăcată în negru, micuță de statură, doamna nu-și arată vârsta. Simt imediat prestanța și atitudinea profesorului școlit odinioară. Pe masa din sufragerie, ordonate, pe un mileu mare croșetat, stau câteva dosare. Un lătrat supărat se aude din altă cameră.
„Noi locuiam în Cornișa, într-un bloc turn. Blocul 3. De la geamurile dinspre nord se vedea valea din jurul stadionului. Lanurile de porumb ajungeau până aproape de terenul de fotbal. În depărtare era cimitirul evreiesc”, începe să povestească Rodica Grigoraș, când vede că sunt pregătit să iau notițe.
„Îmi amintesc cu emoție, cu durere într-un fel, parcă-l văd pe soțul meu Mihai cum privea spre valea aceea, și-mi spunea: «Rodica! Aici aș vrea să pot face un complex cum am văzut. Ce bine s-ar plasa sălile de sport, terenurile, patinoarul». În 1965, a fost trimis într-o delegație cu alți tehnicieni ai activității sportive – să le zicem, pentru o perioadă de studiu și documentare în Anglia, la Londra. Probabil că era apreciat. Să vadă care erau problemele acolo, privind organizarea activităților sportive și cum arătau bazele pe care se desfășurau.
Au asistat la lecții, cursuri, au vizitat parlamentul și renumitul complex Crystal Palace, care avea și un centru pentru elevi. La ei mișcarea sportivă era foarte bine pusă la punct. S-a întors tare entuziasmat de ce a văzut. Am găsit printre notițele lui ce vizitase în fiecare zi” Proiecte pentru construirea unui complex sportiv în ,,groapa” stadionului… încă nu existau.
Terenul de acolo era vizat pentru alte destinații. În 1968, Mihai Grigoraș merge cu o altă delegație, în Cehoslovacia. Avea ca scop aceeași temă, documentarea privind complexele sportive. Printre altele, vizitează și Parcul Julius Fucik, construit în memoria scriitorului și jurnalistului executat de naziști în 1943. Se întoarce și de acolo, cu ideea că se pot realiza în Bacău baze sportive și săli de sport care să găzduiască întreceri la nivel olimpic. Bineînțeles, reducând proporțiile de câteva ori.
După avize și fonduri
„Soțul meu a început tatonările, apoi demersurile. Autoritățile de atunci au fost receptive la argumentele pe care le-a adus: Existența deja a unei baze sportive în zonă – stadionul. Aproape, la Institut, se înființase și Facultatea de Educație Fizică (1964), loc numai bun de pregătire pentru studenți. Existau totuși două piedici în realizarea acestui proiect: Terenul era în parte repartizat pentru construcția de locuințe și a doua… o parte din mormintele răsfirate din Cimitirul Evreiesc. Era înainte de ’70.”
La proiect sunt cooptați specialiști din centrele mari universitare, proiectanți, arhitecți, constructori. Mihai Grigoraș a propus construirea unui complex care includea: Sală mare de sport, bazin de înot, sală de atletism cu pistă acoperită, patinoar, sală de lupte și box, pentru sporturi individuale. Era prevăzut și un hotel sportiv, 3 terenuri de tenis, handbal, baschet, volei, precum și mărirea capacității stadionului de fotbal. S-a aprobat! În 1971, pe 15 iunie, se eliberează autorizația pentru construirea sălii de sport, cu 2000 de locuri. Valoarea lucrărilor, conform devizului, este evaluată la opt milioane lei. Abia de acum încep dificultățile. Va urma!
