Până la a începutul anilor ’50, era cunoscut ca Stadionul Libertății. Pe 4 septembrie 1949, se înființează Clubul „Dinamo”, cu secții de fotbal, volei, atletism, natație, tir, la inițiativa unui grup de angajați ai Miliției Regionale Bacău, sub îndrumarea căpitanului Benedict Teodorescu.
În anul 1955, echipa de fotbal Dinamo Bacău, avându-l ca antrenor pe Florin Ambru, reușea prima promovare în divizia A. Stadionul preia numele clubului. Într-o imagine color, aeriană, realizată în 1966, apare fostul stadion „Dinamo”, fără dotările sportive realizate mai târziu. Se văd în fundal blocurile nou construite la gară și pe Aleea Parcului. Ca element de comparație, Stadionul municipal (23 August) a fost finalizat tot în același an, 1966, mult mai modern, având inițial o capacitate de 12 mii de locuri. Clubul Dinamo se transformă, în iarna anului 1970, în Sport Club Bacău.
Colegul meu de redacție, Dan Sion, premiat pentru cronicile sportive și reportajele dedicate sportului, a copilărit chiar în buza parcului, în anii de glorie a fotbalului băcăuan. Ne uităm la fotografia din 1966. Nu apar terenurile de bitum și terenul de fotbal din iarbă. Tribunele dinspre parc nu erau nici ele. Îmi indică al doilea bloc de la intrarea dinspre calea ferată:
„Aici am crescut! La blocul 40, pe Aleea Parcului. La scara vecină era Mihai Rugiubei, fostul golgheter al Bacăului. Cel mai mare atacant din anii ’60. A fost și în lotul României. De la vârsta de 8 ani, datorită campionatului mondial din Argentina, am început să iubesc fotbalul, să-l practic de fapt. În fața blocului nostru erau nu mai puțin de 3 terenuri de fotbal, improvizate de noi, cu porți făcute din copaci. Făceam campionate. Jucam fotbal toată ziua în vacanțe. Ne mai chemau părinții, bunicii la masă. Nu ne înduram. Când jucam pe stadion, nu-i mai auzeam.
Luam dimineața apă de la ciușmeau de lângă magazia lui Nea Costică – parcă îl văd și acum – roșii de la seră, corcodușe, mere și ce se mai nimerea. Problema era cu săritul gardului. Puseseră ăștia sârmă ghimpată și au uns și cu păcură gardul dinspre seră, să nu se intre pe acolo fără bilet. Jucam fotbal până se întuneca și nu mai vedeam mingea. Când ajungeam acasă eram plin de zgură.”
Dan s-a dedicat acestui sport. Dar lui îi place să scrie despre alții, și nu să se scrie despre el. Încerc un dribling, cu toate că nu prea le am. „Aici, pe stadion, m-a selectat prima dată Nea Petrică Gavrilescu, la echipa de copii. Mă văzuse cum joc pe terenul de bitum. Primele mele ghete erau cu crampoane turnate. Mai târziu mi-am făcut rost de o pereche cu crampoane cu filet. Mai cădeau, dacă nu erau strânse bine. După meciurile celor mari, mergeam pe teren să căutam crampoane prin iarbă. Să avem de rezervă. Probele sportive la liceu le dădeam pe pista de zgură.”
Ținându-se cont de performanțele Doinei Melinte, prin 1986 s-a făcut aici o pistă de dimensiuni olimpice, care ieșea practic din parc, prin dreptul magaziei de echipament, și intra prin fața serelor, pe unde sunt acum utilajele primăriei. Puștanii făceau pe ea concursuri cu bicicletele.
Întâmplări uitate
„Ce am auzit de la cei mai în vârstă, și m-am documentat, din 1947 s-a jucat aici, prima dată, handbal în «11». Era Locomotiva CFR. În 1955 s-a înființat Progresul Bacău, la care a jucat și Lascăr Pană, unul din titanii handbalului românesc. Din 1956, apare Dinamo Bacău, care a intrat în divizia B în 1958.
Lascăr Pană a revenit ca jucător în acea perioadă, la Dinamo, promovând în 1960, în prima divizie, la handbal în «7». Stătea la câteva blocuri de mine. Locuiau mulți fotbaliști în zona parcului. Marele Toni Publik, stabilit acum în Suedia, care dădea gol direct din corner, Rică Volmer…
Și clubul Dinamo a avut sediul, pentru o perioadă scurtă de timp, pe undeva pe aici”, mai povestește colegul Dan. S-a jucat pe acest teren și mult rugby, în anii ’70 – ’80. „Se atașau barele acelea la porțile de fotbal și se făcea marcajul cu var. Venea foarte multă lume. Țin minte că mergeam la meciurile Chimiei Bacău. Sufletul echipei era unul Crimu. Tot aici, lumea putea să asiste iarna, la meciurile de pregătire ale lui Dinamo Bacău, viitorul Sport Club”.
Declinul
Pe o hartă topografică din 1987, terenul sportiv apare iar sub denumirea, Stadionul Libertății. Fosta bază sportivă, martoră a atâtor tranziții, nu avea cum să reziste progreselor democrației.
În 1994, începe pe locul fostului teren de fotbal, construcția unui modern edificiu: Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Ion Borcea”. Biblioteca Județeană are și ea aici, spații generoase pentru lectură. Acum, privind spre gară de la înălțimea scării circulare din grădina botanică, peisajul pare dezolant.
Dincolo de gardul muzeului… au înnebunit, sălbăticiți, salcâmii. Printre gropi și gunoaie, dau semne de verdeață. Și brusturii, abia așteaptă… vreo minge rătăcită.
