După ultimii patru ani în care a avut maxim o reprezentantă în Liga a III-a, Bacăul fotbalistic strange rândurile. Și-și mărește la trei contingentul echipelor care vor evolua în eșalonul trei în ediția 2021-2022. Cea de-a treia divizionară C, după Aerostar (proaspăt retrogradată din Liga a II-a) și CSM Bacău este FC Dinamo Bacău. La doar trei ani de la înființare, dinamoviștii băcăuani fac astfel pasul către obiectivul fixat încă de la bun început: prezența în Liga a III-a.
Învinsă, anul trecut, în finala campionatului de Viitorul Curița, FC Dinamo Bacău a avut un parcurs perfect în 2021: locul 1 în sezonul regulat al Ligii a IV-a, cu șase victorii din șase, finală pentru titlul județean câștigată la penalty-uri împotriva Viitorului Curița și un pre-baraj adjudecat, tot după loviturile de departajare, miercurea trecută, la Odorheiu Secuiesc, în dauna Academiei de Fotbal Viitorul Cluj. Și, după atâtea încercări și piedici, soarta a zâmbit, în sfârșit, băcăuanilor. Concret, adversara lor de la barajul pentru promovarea/ menținerea în Liga a III-a, Bradu Borca a declarat forfait din motive de ordin financiar.
Prin urmare, FC Dinamo Bacău promovează fără a mai da baraj, atingându-și ținta la a treia încercare. Sigur, dificultățile nu se opresc aici, pentru clubul condus de Remus Pozînărea urmând alte griji, și anume cele legate de alinierea bugetului la rigorile Ligii a III-a. „Dacă la finalul săptămânii am sărbătorit această minunată promovare, de acum începem să alergăm după sponsori”, a declarat președintele FC Dinamo Bacău, Remus Pozînărea, care este însă încrezător în demersul grupării sale: „ Am convingerea că eforturile noastre vor găsi un ecou favorabil și că vom întruni toate condițiile financiare și sportive pentru a face față provocării numite liga a treia”.
8
-este numărul de victorii (din tot atâtea partide) pe care FC Dinamo Bacău le-a obținut anul acesta în drumul către C: 6-0 și 3-0 cu Zorile Faraoani, 8-1 și 5-0 cu ACS Gauss Bacău, 2-1 și 2-0 cu Viitorul Curița (toate în sezonul regulat al Ligii a IV-a), 5-3, la penalty-uri (1-1 în timpul regulamentar) cu Viitorul Curița în finala campionatului județean, 4-3, la penalty-uri (2-2 în timpul regulamentar) cu Academia de Fotbal Viitorul Cluj în pre-barajul pentru LIga a III-a.
26
-de fotbaliști a avut în lot FC Dinamo Bacău în actualul sezon: Adrian Iosub și Dragoș Petrache- portari; Ionuț Albu, Gabriel Boghian, Bogdan Brăescu, Bogdan Bucur, Alexandru Cadar, Codrin Fodor, Ionuț Furtună, Alin Juncu, Mădălin Luncanu, Bogdan Lupu, Marius Măghinici, Sergiu Matei Țurcanu, Ștefan Neagu, Ionuț Panainte, Răzvan Păduraru, Cătălin Pașcu, George Patriche, Sebi Pavel, Robert Pușcașu, Ionuț Senteș, Ionuț Tofan, Florin Trăistaru, Cosmin Țapu, Cosmin Zarzu- jucători de câmp.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.