Chiar de Ziua Națională, la Sala de Sport a Colegiului Pedagogic, s-au disputat finalele Campionatului Național de Box Tineret, organizat de Federația Română de Box și AST Boxing Club Sportiv Bacău.
Între finaliști s-a numărat și reprezentantul Bacăului, Vasile Scalco, legitimate la CSM Bacău, pregătit de antrenorul Marius Ciocan. Pugilistul de la CSM Bacău a fost angrenat în lupta pentru titlul de la categoria 60 kg și a trecut în semifinale de Gheorghe Daniel Sebastian de la CSM Ploiești, sportivul prahovean abandonând meciul în urma unui KO. În finală, Vasile Scalco l-a învins categoric, 3-0, pe Badea Valentin de la SCM Craiova.
„Sunt bucuros că sunt Nr.1 în România și mândru că maesrul Dorel Simion mă dorește în lotul național”, au fost primele cuvinte ale campionului Scalco după Victoria din finală.
„Am zis de la început că sportivul meu va fi campion pentru că știam cât de bine este pregătit. Am primit încurajări și din partea maestrului Dorel Simion. Totuși, am avut emoții…Dar a ieșit bine. Sunt mândru că am un campion național deși lumea încearcă să mă pună la colt. Noi vom munci în continuare și ne vom arăta valoarea”, a declarat antrenorul Marius Ciocan.
Cât despre organizarea aceste competiții, membrii Federației Române de Box prezenți la acest eveniment au apreciat eforturile făcute pentru reușita competiție, și chiar au spus că a fost cel mai bine organizat concurs de box din țară, câștigătorii primind centuri de camioni ca la cele mai mari gale de box din lume.