15 noiembrie 2024

Băcăuanul Mădălin Ghioc, câștigătorul celei de-a cincea ediții iUmor, sezonul 9

Mădălin Ghioc a primit seara trecută, într-o nouă ediție iUmor, la Antena 1, toate voturile juraților, dar și pe ale celor de acasă, cu topul asemănărilor dintre București și Bacău pe care acesta l-a făcut sub forma unui vlog!

Cu textul în față, cu spatele la jurați și cu imagini care rulau pe ecran, Ghioc a mitraliat audiența cu o serie de remarci acide și amuzante, iar astfel a devenit cel de-al cincilea finalist iUmor din sezonul cu numărul nouă, alături de câștigătorii celorlalte episoade din acest sezon – Andrei Ungureanu (Omul cu Tourette), Giorgiana Lupu, Biba Struja și Ștefan Nistor.



Delia, Mihai Bendeac și Cheloo își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.

Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014