Bacauanii pot fi generosi. Intr-o lume in care valorile materiale primeaza, au dovedit ca mai este timp si loc de compasiune, de fapte bune. Probabil ca multi dintre cititorii nostri au fost miscati de povestea lui Alexandru Mihai, copilul de un an si patru luni condamnat inca inainte de a veni pe lume la o viata in intuneric. Unii si-au spus in gand „Saracul!”, au dat pagina si i-au uitat chipul si numele. Altii au refuzat sa accepte ca soarta nu poate fi invinsa. Au format un numar de telefon si au rostit cuvintele pe care le-am auzit de multe ori, neasteptat de multe ori: „Vreau sa donez”. Si banii au inceput sa vina. Lasati in graba la sediul redactiei, virati in cont, ba chiar dati pe strada, intr-o intalnire de 30 de secunde.
Se spune ca, in fata unei greutati, daca exista vointa, exista si o cale de rezolvare. Parintii lui Alexandru mai au patru copii. Multa lume le-a spus ca asa a fost sa fie, ca mezinul sa fie orb. Nu s-au dat batuti. I-a intarziat nestiinta. Au umblat pe la medici, copilul a fost diagnosticat, li s-a spus ca trebuie operat, dar ca interventia poate fi facuta doar in strainatate. Nimeni nu le-a dat insa nici o sansa sa ajunga acolo. Nici un cadru medical nu le-a spus ca Ministerul Sanatatii poate aproba plecarea in strainatate si suporta costurile interventiei chirurgicale. A fost lipsa de informare sau nepasare fata de pacientul care intra in cabinet si este privit doar ca un numar de asigurari sociale de sanatate? Familia Feraru a ajuns la DESTEPTAREA anul trecut. Am aflat atunci ca sapte suflete locuiesc intr-o magazie, fara geamuri, fara caldura si apa. Aveau dosar aprobat pentru o locuinta sociala, dar repartitia nu mai venea. Cazul a fost rezolvat. Am aflat apoi despre Alexandru si groaznicul verdict: daca in sase luni nu era operat, micutul suferind de retinopatie de prematuritate ramanea pentru totdeauna orb. Le-am indrumat pasii celor doi parinti spre Directia de Sanatate Publica. Au urmat intocmiri de dosare, drumuri la Iasi, la comisia regionala de specialitate, schimburi de adrese. In sfarsit, a sosit aprobarea de la MS. Alexandru urma sa ajunga la o clinica din Belgia, cu bani de la MS. Vestea rea era ca parintele care il insotea urma sa-si plateasca drumul si cazarea. Adica zeci de milioane de lei, bani pe care acestia nu ii aveau. Intr-o saptamana, bacauanii au invins aceasta piedica.
Cand anonimul devine VIP
„Nu-mi spuneti numele. Nu conteaza. Important este ca acest copil sa vada”, mi-a spus in mare graba un bacauan, in timp ce imi intindea 500 de mii de lei, pe trotuar. Eu iesisem pentru un minut dintr-o conferinta de presa, el plecase „de la serviciu pentru o problema personala”. Am primit multe telefoane. Oameni necunoscuti, aceeasi introducere: „Vreau sa donez”. Iar donatiile au insemnat de la o suta de mii de lei la 23 de milioane de lei. In total, 300 de euro si peste 50 de milioane de lei. Cu o exceptie, pe care nu o vom numi aici pentru ca ar fi nedrept fata de sublimii anonimi, au lipsit VIP-urile. Dar suta aceea de mii ne spala de pacate, caci au fost bani economisiti din cei de paine sau medicamente.
De la disperare la speranta, impreuna
Intr-o saptamana, sotii Feraru si-au recapatat speranta. „Stateau banii de la minister in cont si ne temeam ca ii vom pierde din cauza ca nu vom avea cum ajunge in Belgia, ne-a spus Mihaela Feraru. Tremur de o saptamana. Intai de disperare, acum de fericire si speranta. Mi se rupe sufletul cand vad cum Alexandru ne cauta obrajii ca sa ne recunoasca. Parca stie ca il asteapta ceva important. E agitat, nu mai mananca. Tot ce-mi doresc acum este ca operatia sa reuseasca. Nu cred ca voi putea multumi vreodata de ajuns celor care ne-au ajutat”. Si DESTEPTAREA multumeste tuturor celor care i s-au alaturat in incercarea de a aduce lumina in viata lui Alexandru.Scris de Doina MINCU
