30 noiembrie 2024

Băcăuanii Qwan Ki Do au luat caimacul campionatului de la Padova

Clubul Sportiv BAO, din Bacău, a organizat festivitatea de prezentare a campionilor săi și a rezultatelor obținute la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do intercluburi pentru Copii și Juniori de la Padova (Italia). Sportivii băcăuani s-au întors cu 39 de medalii (12 de aur, 9 de argint și 18 de bronz), iar clubul s-a situat pe primul loc între cele 37 de cluburi (12 din România) din 12 țări participante. Despre acest succes și despre specificul Qwan Ki Do am stat de vorbă cu președintele clubului, Vali Diumea, care deține centura neagră 6 Dang (Kham).

Sportivii băcăuani – am aflat de la președintele clubului din Bacău – s-au întrecut în șase probe individuale și pe echipe, atât la partea tehnică cât și la luptă.
Qwan Ki Do este un sport care provine din Vietnam. Artele Marțiale vietnameze sau VO sunt creația unui popor care în ultimii 4000 de ani nu a încetat să lupte pentru supraviețuire. Acolo a fost creată și academia regală de Arte Marțiale Gian VO Duong.



Cum a ajuns acest sport în România și în Bacău? Totul a început în 1980 când, un tânăr african, student al Facultății de Electrotehnică din Iași, punea bazele unui club de Arte Marțiale Vietnameze. Acesta era Maestrul Gouandjika Fidèle, la acea vreme Centură Neagră 3 Dang în prezent Centură Neagră 8 Dang, elev al Marelui Maestru Pham Xuan Tong. În prezent este Director Tehnic al Federației de Qwan Ki Do din Republica  Centrafricană.

„Fac o astfel de activitate din 1986 – spune Vali Diumea – , la un an după ce am absolvit cursurile facultății, în Iași, unde l-am și cunoscut pe maestrul Fidèle Gouandjika. Am fost elevul său, apoi al lui Giam Su Ovidiu Covaci. La final de studii universitare am continuat să practic acest sport în Bacău, împreună cu tot mai mulți prieteni, tot mai mulți din 1990. Am avut continuitate și am dorit cu onestitate ca toți cei care practică Qwan Ki Do să devină mai buni, mai disciplinați cu ei înșiși, să-și poată controla mai bine energiile, gesturile etc., dar și să fie buni sportivi și echilibrați în tot ce fac”.

Cubul BAO organizează cursuri pentru copii începând cu vârsta de patru ani, dar are și practicanți de peste 50 de ani. „De-a lungul timpului – a precizat președintele – au plecat de la noi mii de participanți, cu ceva profund în felul lor de a fi și de a trăi. Au devenit oameni echilibrați, care știu să-și găsească bucuria de a trăi. Am început activitatea mai mult cu adulții, dar apoi au venit tot mai mulți copii. Interesant este că unii părinți care și-au adus copiii la noi au început să practice și ei acest sport”.

Clubul are două săli în care face activitate, una la sala de sport a Colegiului „N. V. Karpen” din Bacău, cu antrenamente în fiecare zi de luni, de miercuri și de vineri, a doua Sala de sport „Al. Șafran”, cu antrenamente marțea și joia.

„În palmares – a mai spus Vali Diumea – avem deja 12 medalii de aur, câștigate la competiția de la Padova, de la care tocmai ne-am întors. Acum circa opt ani, însă, la Verona, am obținut, de asemenea, cele mai multe medalii (39) dintre toate cluburile participante. Ne ajută experiența în a lucra cu copiii și perseverența”.

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -