18 octombrie 2024
ActualitateBacauanii n-au motive de bucurie / Halda de fosfogips va ramane la...

Bacauanii n-au motive de bucurie / Halda de fosfogips va ramane la locul ei

Directorul Sofert SA, Cornel Carnu, a convocat ieri o conferinta de presa, la care, pe langa reprezentantii presei locale, au fost invitati si reprezentantii agentiilor de mediu. Subiectul intalnirii, dupa cum era de asteptat, a fost eterna halda de fosfogips, utilizata, nu o data, si in scopuri electorale.

Muntele de fosfogips de la marginea Bacaului a incins de multe ori spiritele, mai ales dupa incadrarea fosfogipsului in categoria materialelor cu potential radioactiv. La intalnirea de ieri, directorul Sofert, Cornel Carnu, a prezentat o serie de analize efectuate de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, dar si de Autoritatea de Sanatate Publica Iasi. In avizele ce au insotit buletinele de analize se precizeaza, concis, faptul ca „in urma analizelor a rezultat ca pana in prezent nu a fost pus in evidenta un impact radiologic deosebit.” In plus, intr-un studiu al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Mediului din Bucuresti analizele chimice au scos in evidenta faptul ca fosfogipsul nu constituie deseu periculos, in timp ce analizele radiologice nu au descoperit un procentaj ingrijorator de substante radioactive. „Halda este din deseu radioactiv, dar nu are influenta mai departe de baza haldei”, a declarat Cornel Carnu. Fosfogipsul se dovedeste nociv doar in cazul in care „s-ar umbla prea mult pe halda”.



Ecologizare incerta

In mod normal, anul viitor expira termenul oficial pentru ecologizarea haldei de fosfogips, care ar presupune o investitie initiala de peste 3 milioane de euro. Insa in aceasta privinta Cornel Carnu nu a avansat niciun termen: „Trebuie mai intai clarificata situatia juridica, apoi sa se gaseasca resursele financiare si tehnice. Sunt 16 ha de teren pe care se intinde halda de fosfogips, peste 6 milioane de tone.” In ceea ce priveste o eventuala utilizare in diferite scopuri a fosfogipsului, directorul Sofert s-a aratat sceptic: „Exista foarte multe posibilitati de folosire a fosfogipsului, dar toate sunt foarte scumpe. Pana in acest moment eu nu am vazut niciun brevet de inventie sau inovatie pentru utilizarea fosfogipsului. Asa pot spune ca se pot face si clatite din fosfogips.” Concluzia intrunirii a fost ca, pana la finalizarea litigiului privind Sofertul, derulat intre lichidatorul Sierra Quadrant si societatea ELDO, care a contestat licitatia din care a iesit victorioasa H&ampH Constanta, nu se pot face decat proiecte tehnice. Oricum, daca nu intentioneaza sa se axeze pe clatite din fosfogips, locuitorii Bacaului nu au de ce sa se ingrijoreze. Scris de Emilian Berceanu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img