15 noiembrie 2024

Bacauanii, datori vânduti la banci

Restantele la returnarea creditelor bancare ale bacauanilor au crescut substantial si în luna august, cu peste 17 milioane de lei, dupa o lunga perioada de scaderi, cu întreruperi putin nesemnificative, începuta în septembrie 2013. În ianuarie, fata de decembrie 2014, scaderea volumul restantelor bancare a fost cu peste 95 de milioane de lei.

În luna februarie au crescut din nou, dupa care scaderea a fost iar continua. Restantele au ajuns, astfel, la sfârsitul lunii august – conform raportului facut public de Banca Nationala a României – la aproape 335 de milioane de lei, în timp ce economiile în banci erau de peste 8 miliarde de lei, în scadere usoara fata de luna iulie. In perioada ianuarie – iunie scaderea restantelor a fost de aproape 16 milioane de lei, dar numai in iulie si august cresterea a ajuns la aproape 34 de milioane de lei.



În schimb, creditele contractate erau de de 3,88 de miliarde de lei in august, în crestere cu aproape 69 de milioane de lei fata de iulie. Pentru comparatie, este de remarcat ca, fata de anul 2013, în 2014 economiile în banci au crescut cu 749 de milioane de lei, iar creditele au scazut cu 284 de milioane de lei. Conform situatiei de la începutul lunii septembrie, bacauanii au solicitat bancilor credite în lei de peste 2,4 miliarde de lei, iar în valuta la echivalentul a 1,46 de miliarde de lei.

Creditele restante ramân, în continuare, mult mai mici decât economiile, dar de 8,88 de ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adica fata de începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Valoarea creditelor de consum a ajuns la peste 325 de milioane de lei, iar a creditelor pentru locuinte la peste 453 de milioane de lei. Volumul creditelor de consum este în usoara scadere, asa cum este si volumul creditelor pentru locuinte.

În Regiunea Nord-Est, ponderea restantelor în total credite acordate bacauanilor este cea mai scazuta între celelalte judete, de numai 8,61%, dar în crestere fata de luna anterioara. Ponderea cea mai mare o au restantele înregistrate în judetul Vaslui (17,48%).




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014