5 noiembrie 2024

Bacauanii cer sa le cânte mai des fanfara in parc

Muzica Militara din cadrul Garnizoanei Bacau le-a dezvoltat bacauanilor gustul pentru frumos. Prestatia instrumentistilor militari a fost aplaudata de fiecare data la scena deschisa atât la ceremonialele militare, cât si la evenimentele festive sau la manifestarile cu rol de promovare, organizate in parcurile Bacaului.

Cea mai recenta activitate sustinuta cu ocazia Zilei Muzicii Militare, la inceputul acestei luni, i-a reunit pe membrii Fanfarei Militare in Parcul Trandafirilor din municipiul Bacau. Timp de o ora, instrumentistii care au cântat sub bagheta lt. Valeriu Balan, dirijorul Muzicii Militare, au interpretat marsuri si polci sau melodii din repertoriul românesc sau international.



„Am interpretat piese de toate genurile, combinate chiar si cu rock’n’roll pentru a fi pe gustul publicului de toate vârstele. Se pare ca muzica noastra este apreciata de bacauani si nu de putine ori am primit laude din partea publicului. Mai mult, oamenii ne-au cerut sa cântam saptamânal daca se poate, iar acest lucru ne bucura. Avem in orchestra suflatori profesionisti, iar de la o reprezentatie la alta lucram impreuna pentru a ne imbunatati spectacolele”, a declarat lt. Valeriu Balan. Dupa un moment de respiro, suflatorii si-au reluat programul artistic provocându-i pe spectatori sa cânte sau sa aplaude in ritmul muzicii.

Pe o banca, trei veterani tineau ritmul unui mars cu ajutorul bastoanelor de sprijin. Muzica le-a rascolit amintirile si i-a insufletit imediat. „Este un moment foarte frumos si ne dorim sa devina traditie. In tinerete, fanfara militara cânta saptamânal in parc, iar acum ne este dat sa o vedem la treaba ocazional.

Muzica de fanfara are ceva special si face ca fiecare zi sa fie o sarbatoare”, spune Mitica Drobota. Instrumentele muzicale i-au atras pâna si pe cei mai mici spectatori, pe care, parintii reuseau sa-i tina cu greu departe de suflatori.

„Obisnuim sa iesim zilnic in Parcul Trandafirilor cu cei mici si am observat ca le place copiilor acest gen de muzica. Eu personal, apreciez munca militarilor si am numai cuvinte de lauda pentru prestatia lor. Ar fi bine ca astfel de momente sa fie cât mai prezente in oras”, declara Maria Murgu. Cel mai probabil, urmatoarea reprezentatie a Muzicii Militare va fi cu ocazia Zilelor Bacaului, atunci când suflatorii vor urca din nou pe scena si vor face spectacol.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri