28 noiembrie 2024

Bacauanii au participat la „Marsul pentru viata“

Actiunea s-a desfasurat pe strazile din centrul Bacaului. Oamenii au vrut astfel sa arate ca pretuiesc viata si ca avorturile trebuie sa inceteze. Din pacate, in fiecare an, circa 2.000 de bacauance aleg sa renunte la sarcina intr-un spital public, fara sa se cunoasca câte apeleaza la avort in clinici private.

Biserica catolica „Sfintii Petru si Paul” din Bacau a organizat, sâmbata dimineata, „Marsul pentru viata”. Începând cu ora 11.00, dupa Liturghie, sute de oameni au raspuns invitatiei preotilor de a trage un semnal de alarma fata de fenomenul avorturilor si pentru a le arata femeilor care ajung în aceasta situatie ca nu sunt singure. Înainte de toate a fost o dovada de respect fata de acest minunat dar al lui Dumnezeu, Viata. Evenimentul are drept scop protejarea vietii si promovarea ideii ca femeile merita sa fie sprijinite din toate punctele de vedere, prin promovarea unor legi care sa le usureze povara financiara a maternitatii si sa faciliteze adoptia în interesul copilului, care nu poate creste în familie. „Cu totii stim cât de important este pentru o femeie sa fie ascultata si ajutata. În timp ce tu citesti acest manifest, mii de femei trec printr-o stare de criza din cauza unei sarcini si au nevoie de un sprijin dezinteresat. Tu poti face ceva pentru ele. Daca pretuiesti femeia, pretuieste si copilul ei. Daca vrei sa ajuti femeia, ajuta si copilul ei. Daca iubesti femeia, iubeste si copilul ei. Iubeste-i pe amândoi!”, acesta a fost mesajul bisericii catre oameni. La Sf. Liturghie, condusa de preotul Isidor Dâsca, decan de Bacau, si la care au concelebrat 15 preoti, credinciosii s-au rugat pentru femeile aflate în impas, sa fie ajutate de oameni generosi care sa le ajute sa-si creasca pruncii si sa nu-i avorteze. Au plecat apoi într-un mars al sensibilizarii oamenilor de rând, si nu numai, pe traseul: strada 9 Mai – Calea Marasesti – Nicolae Balcescu – Bulevardul Unirii – Mihai Viteazu, au spus rugaciuni, au cântat si a pastrat momente de tacere. In final s-au oprit tot la catedrala. Pe toata durata deplasarii au purtat in mâini bannere si pancarte pe care au scris: „Mama, iti multumesc ca exist”, „Sa dam copiilor o sansa la viata” sau „Avortul opreste o inima care bate”. „Marsul pentru viata” este la a treia editie la nivel national. S-a desfasurat, simultan, în 24 de orase si trei sate, fiind declarat cel mai mare eveniment public pentru protejarea vietii din România. Potrivit statisticilor, in fiecare zi in România se fac intre 350 si 400 de avorturi, situându-ne astfel pe un loc fruntas in Europa. In judetul Bacau, anul trecut s-au facut in jur de 2000 de intreruperi de sarcina, doar in unitatile spitalicesti publice, fara a se cunoaste si numarul celor din cabinetele private.



„Particip pentru ca vreau sa afirmam ca viata are valoare si este un dar de la Dumnezeu. Cred ca impactul adunarii mai multor oameni se va auzi in lume si cel putin le va da de gândit.”
Alexandru Blanaru

„Multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta zi. As vrea ca astfel de actiuni sa se organizeze mult mai des. O sa-mi dau toata silinta pe viitor sa indemn persoanele tinere sa nu ajunga la avort pentru ca nu stiu ce urmari poate sa aiba o astfel de interventie.”
Veronica

Procesiune in Duminica Floriilor

Credinciosii catolici au sarbatorit ieri Duminica Floriilor. Aceasta sarbatoarea aminteste de intrarea Mântuitorului Cristos în Ierusalim si marcheaza începutul Saptamânii Sfinte. Este saptamâna in care se celebreaza patimirea, moartea si inviere Domnului. Tot ieri s-a sarbatorit si Ziua Mondiala a Tineretului. Aceasta zi dedicata tinerilor s-a nascut din dorinta fericitului papa Ioan Paul al II-lea în Duminica Floriilor din anul 1984. În anul urmator s-au adunat la Roma peste 300.000 de tineri. A fost începutul Zilei Mondiale a Tineretului. De atunci si pâna astazi, în fiecare Duminica a Floriilor s-a celebrat aceasta zi. Si ca in fiecare an, dupa Liturghia cu binecuvântarea ramurilor de la ora 18.00, sustinuta la biserica „Ss. Petru si Paul”, credinciosii de toate vârstele au pornit in procesiune pe strazile Bacaului, cu ramuri în mâini si rugându-se Calea Sfintei Cruci, alaturi de preoti. Procesiunea a pornit de la catedrala pe strazile din centrul orasului, revenindu-se la biserica unde a avut loc incheierea procesiunii si celebrarea „Caii Sfintei Cruci”. Ramurile sfinte sunt pastrate in casa fiecarui credincios cu pietate pentru ca ele amintesc de victoria lui Cristos.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014