Duminica, credinciosii ortodocsi si romano-catoloci au mers in numar mare la biserici unde au participat la slujba oficiata de Sarbatoarea Botezulului Domnului. La Biserica Precista, sute de credinciosi au indurat zeci de minute frigul pentru a ajunge la butoaiele cu apa sfintita. Un sobor de preoti, in frunte cu PS Episcop Ioachim Bacauanul, a oficiat Sfânta Liturghie, urmata de slujba Aghezmei Mari, aceasta din urma fiind tinuta, ca si in anii trecuti, in foisorul din curtea bisericii. Aceasta a fost si prima slujba arhiereasca din acest an. La final, oamenii au plecat acasa cu apa sfintita, despre care se spune ca are puteri miraculoase. „Am luat pentru mine si familia mea. O sa bem dimineata, asa cum spune biserica, dar o sa stropim si locuinta ca sa fim ocortiti de boli si lucruri rele”, spune Maria Iacobut. Numai la aceasta biserica a fost oferita cantitatea de 3.000 de litri de apa sfintita. Si la Catedrala Catolica „Ss. Apostoli Petru si Paul” butoaiele cu agheazma au fost asezate in fata bisericii, iar credinciosii si-au luat atât cât au avut nevoie, dupa ce au participat la slujba.
Cuvântul “agheazma” vine din limba greaca si semnifica „sfintire”, iar in slujba speciala oficiata de Boboteaza este invocat Duhul Sfânt de noua ori. Prin agheazma se iarta si unele pacate ale credinciosilor si, pe lânga sfintirea lumii exterioare, Agheazma Mare sfinteste si trupurile crestinilor. Ea este bauta de credinciosi, timp de opt zile, imediat dupa trezire si pe nemâncate. Oamenii obisnuiesc sa foloseasca Agheazma Mare si pentru a stropi casele, gospodariile, vitele si livezile. Apa sfintita trebuie pastrata cu mare grija. Nu are termen de valabilitate, insa cei care vor sa o inlocuiasca pot, potrivit canoanelor bisericesti, sa o toarne la radacina unui copac sau intr-o fântâna.