7 noiembrie 2024

Băcăuanii au devenit mai cumpătați. O dovedește liniștea de la corturile de triaj, din spital

Ce buluc era în alți ani la Urgențe, în primele zile de după Paște! Excesele alimentare și de alcool umpleau holurile spitalului, iar salvările veneau una după alta sus, pe rampă. Acum, doar tristețea sau depărtarea dacă au mai adăugat un pahar în plus. S-a dat dovadă totuși de cumpătare. La centrul de triere, amenajat în curtea mare a Spitalului Județean Bacău, a fost liniște ieri. Nici sirenele ambulanțelor care veneau la Urgențe nu s-au mai auzit atât de des. Cei câțiva pacienți prezenți, poziționați la distanță unul de altul, s-au prezentat la medicii de triaj cu alte probleme de sănătate, care nu au legătură cu noul coronavirus. Aici, la corturi, practic se face triajul pacienților care sunt dirijați apoi în spital, dacă au nevoie de investigații medicale suplimentare. Inclusiv a celor care, altădată, se îmbulzeau în fața cabinetelor de la Policlinică. Dar să nu uităm nici de cozile care s-au format în primele zile, după ce au fost montate aceste corturi, și cum toată lumea a venit aici crezând, poate, că vor fi testări și pentru Covid. Dar între timp s-a înțeles. Acum, lumea e cumpătată. Poate că așa, respectând regulile de prevenire impuse, intrăm, încet-încet, în normal.

„Cred că abia acum s-au văzut adevăratele urgențe care vin în spital. De pe 16 aprilie, deci din Joia mare, de săptămâna trecută, și până marți, pe 21 aprilie, ora 12.00, am înregistrat doar 500 de cazuri. Foarte puțin, în condițiile în care pe o singură gardă erau circa 150-200 de pacienți. Și, acum a fost și Paștele Ortodox. În alți ani, patologia care ajungea la Urgențe era legată și de acest lucru, dar acum cazurile au fost diverse, inclusiv 7 agresiuni, dar și dureri abdominale ori de stomac, schimbat de pansamente ori de făcut vreo injecție, adică acei pacienți care se prezentau de obicei în ambulatoriul de specialitate”, ne-a declarat Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al spitalului.



Bineînțeles că prioritate au acum cazurile suspecte sau confirmate COVID-19. Peste tot am văzut cadre medicale echipate corespunzător, cu măști pe față și mănuși, aud că sunt cazuri destule și de acestea în spital, internate și supravegheate fie în Secția de Boli infecțioase copii, amenajată special pentru acest lucru, fie la Terapie intensivă, în funcție de gravitate. Poate că, repet, dacă respectăm restricțiile revenim la normal, cât mai repede.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014