Parcurile din municipiul Bacău reprezintă destinații preferate ale locuitorilor, oferind o oază de relaxare și divertisment pentru cetățeni. Cu toate acestea, Poliția Locală a constatat unele încălcări ale normelor și face un apel către toți cetățenii să aibă grijă de aceste spații verzi și să respecte regulile de conviețuire socială.
Polițiștii locali au efectuat patrulări regulate în timpul weekend-ului. Aceștia au identificat mai multe persoane care nu au respectat normele de curățenie, consumând semințe în locuri nepermise. Încălcări au fost constatate în Parcul Nord, Parcul Cancicov, precum și pe străzile Tipografilor, Nicu Enea și Răzoare, la locurile de joacă.
De asemenea, au fost primite sesizări privind prezența unor grupuri de tineri care au tulburat liniștea publică prin zgomote și limbaj jignitor sau care au consumat băuturi alcoolice pe domeniul public în Parcul Unirii, pe strada Banca Națională și pe Insula de Agrement.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, persoanele identificate în timpul patrulărilor au fost sancționate corespunzător de către Poliția Locală. Astfel de acțiuni au scopul de a asigura respectarea normelor și bunului-simț în cadrul comunității noastre.
Poliția Locală Bacău îndeamnă cetățenii să fie responsabili și să aibă grijă de parcuri, să le protejeze și să le mențină curate. Utilizarea adecvată a mobilierului stradal și a aparatelor de joacă este esențială pentru a preveni acte de vandalizare sau mâzgălire. Respectarea regulilor de conviețuire socială și a liniștii publice este, de asemenea, un aspect important pentru o comunitate armonioasă.
În cazul în care observați persoane care nu respectă normele de conviețuire socială sau care aduc atingere curățeniei și integrității parcurilor, Poliția Locală încurajează cetățenii să contacteze cea mai apropiată patrulă sau să apeleze numărul de telefon 0234/986.