Desfășurat weekendul trecut la Teatrul de Vară din Burgas – Bulgaria, Festivalul Internațional de Dans „The Down of Dance”, organizat de către CS Samodiva din Plodviv, a reunit câteva sute de iubitori ai dansului care s-au întrecut pe mai multe discipline.
România a fost reprezentată la acest eveniment de grupul DanceSport Dreams de la Școala de Dans Adamas din Buhuși dar și de formația Color Mix de la Academia de Dans Adamas din Bacău. DanceSport Dreams, grup format din Ioana Găucan, Ilinca Frigiră, Giorgia Cojocaru și Fabiana Cojocaru, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului festivalului, impunându-se la secțiunea Latino categorie de vârstă juniori. Surpriza evenimentului a fost formația de seniori Color Mix care a stârnit ropote de aplauze și încurajări din partea tuturor spectatorilor.
Organizatorii bulgari i-au dat exemplu, iar Vasile Ignat, de 63 de ani a primit un premiu special din partea organizatorilor pentru cel mai vârstnic participant. Ceilalți membri Color Mix sunt: Dana Andronic, Violeta Bălăiță, Elena Anasie, Emil Stancu, Simona Pușcuță, Eugen Buhac, Gabriela și Ionuț Deacu. Ambele formații sunt pregătite de același cuplu de instructori, Florin Ștefănescu și Adriana Mitrea.
„ A fost o onoare pentru noi și în special pentru mine să particip la acest concurs. Le mulțumim în primul rând organizatorilor dar și instructorilor noștri care ne-au învățat foarte bine. E o bucurie imensă că am purtat tricolorul pe podium împreună cu această echipă fantastică. Sperăm că și de acum înainte să avem astfel de rezultate”, a declarat Vasile Ignat, decanul de vârstă al formației Color Mix de la Academia de Dans Adamas Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.