22 decembrie 2024

Bacauani lesinati de caldura

Bacauanii care nu respecta recomandarile medicale in aceasta perioada caniculara dau de furca Serviciului Judetean de Ambulanta, starile de lesin fiind printre cele mai frecvente motive ale solicitarilor la care se deplaseaza echipajele de garda. Cazurile sunt raportate la Directia de Sanatate Publica Bacau, iar aceasta informeaza Ministerul Sanatatii. „Azi dimineata am raportat 8 cazuri, ne-a declarat dr. Aura Cretu, de la DSP Bacau. 7 dintre acestea au fost preluate de Serviciul Judetean de Ambulanta, iar unul a ajuns direct la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau.” Potrivit DSP, in judet functioneaza 23 de puncte de prim-ajutor, in care persoanele afectate de canicula se pot odihni la umbra, primesc ingrijire medicala si apa. 6 dintre puncte se afla in municipiul Bacau. Amplasarea acestora este urmatoarea: la Serviciul Public de Asistenta Sociala, pe str. Stefan cel Mare 17 A; la Biserica Ortodoxa “Sfantul Neculai”, de pe Bulevardul Unirii 4; la Cinematograful Central, pe Bulevardul Nicolae Balcescu 12; la Casa de Asigurari de Sanatate Bacau, pe strada Marasesti 13; la Biserica Ortodoxa “Sfantul Dumitru”, pe strada Narciselor 2; la Serviciul Public de Evidenta a Persoanelor, strada Henri Coanda 2. Autoritatile sanitare atentioneaza ca persoanele cele mai vulnerabile la temperaturile caniculare sunt copiii, batranii si bolnavii cu afectiuni cronice, in special cardiovasculare si pulmonare. Pentru prevenirea efectelor negative ale caldurii asupra sanatatii trebuie respectate cateva reguli simple:
– evitati expunerea la soare, mai ales in intervalul orar 11-17;
– protejati-va pielea cu creme speciale;
– daca nu puteti evita deplasarile, luati-va o sticla cu apa, iar in cazul in care simtiti simptome care ar putea anunta o lipotimie (stare de ameteala, slabiciune si greata), adapostiti-va la umbra;
– nu scoateti din locuinta sugarii si copiii mici in orele caniculare si nu incercati sa le introduceti alimente noi;
nu lasati copiii sau animalele in masini, deoarece exista pericolul mortii prin deshidratare;
– purtati imbracaminte lejera, din fibre naturale si protejati-va capul cu palarii de soare;
– consumati lichide (intre 2 si 3 litri pe zi);
– evitati consumul de alcool si cafea in exces;
– evitati scaldatul in locuri neamenajate, deoarece exista pericolul imbolnavirii de leptospiroza, meningita si diverse boli de piele;
– persoanele cu boli cronice trebuie sa isi respecte cu strictete tratamentul si sa tina legatura cu medicul curant, pentru a-i semnala modificarile aparute in starea de sanatate;
– evitati consumul de alimente de la comerciantii stardali sau din magazine in care nu exista instalatii pentru pastrarea adecvata a produselor;
– nu ezitati sa va adresati unitatilor sanitare in cazul in care starea dumneavoastra de sanatate se modifica negativ.
Doina Mincu





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img