5 septembrie 2024
ActualitateBăcăuani la sfințirea unui Monument al Eroilor din Orțăști (Neamț)

Băcăuani la sfințirea unui Monument al Eroilor din Orțăști (Neamț)

Reprezentanți ai Filialei Județene Cultul Eroilor, ai Filialei Județene a Veteranilor de Război și ai Filialei Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Bacău au fost prezenți, sâmbătă, 6 iulie, la sfințirea Monumentului Eroilor ridicat în incinta Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Orțăști (comuna Drăgănești, Neamț).

De la Filiala Cultul Eroilor au fost prezenți prim-vicepreședintele Cristinel Aioanei, vicepreședintele col. (r) Ilie Vasile și secretarul Petru Done, iar de la celelalte două organizații băcăuane președinții general de flotilă aeriană dr. Vasile Florea și col. (rtr) Costel Ciupercă. Evenimentul a avut loc cu prilejul resfințirii bisericii parohiale, a casei sociale și a impresionantului turn-clopotniță din complexul parohial. Băcăuanii s-au aflat acolo alături de reprezentanți ai Subfilialei Cultul Eroilor Roman. 

Ceremonialul de resfințire a Monumentului Eroilor a avut loc după săvârșirea, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a Sfintei Liturghii și după ce Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul – Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a sfințit pictura bisericii și turnul-clopotniță și a înmânat părintelui paroh Marius Cristinel Teșu, pentru eforturilor depuse la lucrările de reînnoire a sfântului locaș din Orțăști, Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei” din partea Înaltpreasfințitului Teofan – Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. De asemenea, celor care s-au implicat în lucrările de înfrumusețare a bisericii ierarhul le-a acordat distincții de vrednicie. Preotul militar Marius Cristinel Teșu, originar din comuna Drăgănești) a slujit timp de câțiva ani și în biserici din județul Bacău.

 

La evenimente au fost prezenți reprezentanți ai autorităților județene și locale, între care Administratorul public al județului Neamț, Sorin Brașoveanu (fost președinte al Consiliului Județean Bacău) și primarul de Orțăști, Ioan Nechifor, dar și arhimandritul Andrei Ioniță, de la Catedrala Episcopală din Roman.

La ceremonialul de la Monumentul Eroilor au rostit alocuțiuni PS Nechifor Botoșăneanul, Ioan Nechifor, Sorin Brașoveanu și șeful Statului Major al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu’ Înalt”, colonel Ionel Munteanu. La final, la Monument au fost depuse coroane de flori. O coroană a fost depusă și de Filiala Județeană Bacău Cultul Eroilor. După care militari ai Batalionului 634 Infanterie Piatra Neamț și garda de onoare au defilat și au dat onorul.

 

La biserica din Orțăști, lucrările de restaurare și înfrumusețare s-au derulat într-un timp relativ scurt, în anul 2022 fiind numit paroh preotul Marius Cristinel Teșu. Împreună cu lucrarea pastoral-misionară și liturgică, acesta s-a ocupat și de activitatea ctitoricească, prin înfrumusețarea locașului de cult și a întregului ansamblu eclesial. Astfel, au fost executate lucrări de consolidare și înfrumusețare a bisericii, atât la interior, cât și la exterior. Iar pentru cinstirea memoriei ctitorilor căzuți la datorie în timpul celor două războaie mondiale, a fost ridicat și Monumentul Eroilor.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a fost construită în anul 1937 de Toader Maxim din Boroaia, sub coordonarea preotului Vasile Vârgănici și a cântărețului Constantin Pienescu. Biserica este în formă de cruce, în exterior fiind placată cu lemn și acoperită cu tablă. În anul 1947, călugărul Ghervase Hurubaru a pictat catapeteasma, iar pictura interioară s-a făcut în anul 1983 de pictorii Oprea Olteanu și soția sa, Cornelia. În anul 1988 s-a ridicat și o casă de prăznuire. 

Satul Orțăști este atestat documentar la mijlocului veacului al XVI-lea. Cercetările au scos la iveală o temelie a unei biserici care avea în interior o necropolă și o curte feudală între satele Orțăști (comuna Drăgănești, Neamț) și Giulești (comuna Boroaia, Suceava), datate la sfârșitul veacului al XIII-lea și începutul celui de-al XIV-lea. Atât biserica, dar și curtea au fost incendiate în timpul campaniei lui Matei Corvin în Moldava (1467), au fost refăcute, dar ulterior au fost din nou incendiate în timpul invaziei tătare din anul 1510, când a fost jefuită și Mănăstirea Bogdănești (Râșca).



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img