Ediția din acest an a Topului 300 cei mai bogați români, alcătuit de revista Capital cu date financiare din anul 2017, cuprinde 14 nume ale unor administratori de afaceri care valorează miliarde sau milioane de euro. Trei dintre ei nu sunt băcăuani, dar gestionează, de la distanță, companii din Bacău și Onești.
În ordinea clasamentului întocmit după averile stăpânite, miliardarii și milionarii de la noi sunt Dragoș și Adrian Pavăl, Dorinel Umbrărescu, Ștefan Vuza, Familia Șerban, Eusebiu Guțu, Familia Grigoriu, Grigore Filip, Doru Damaschin, Mihail Toncea, Ovidiu Budeanu, Felix Stroe și Familia, precum șiFamilia Rusu.
Pe locul al doilea în Top și la distanță mare față următorii clasați sunt frații Dragoș și Adrian Pavăl (52, respectiv 50 de ani), de la compania Dedeman. Averea lor a fost estimată la 1,7 – 1,8 miliarde de euro, iar un alt miliardar în Top mai este Ion Țiriac, plasat de primul loc. Revista Capital le-a dedicat fraților Pavăl două pagini în Top, cu titlul „Băcăuanii care nu lipsesc din casele românior”. Anul trecut, patronii Dedeman apăreau cu doar 1,1 – 1, 2 miliarde de euro.
„Am învățat că în afaceri și în viață nu totul se întâmplă cu un motiv. Totuși, sunt de părere că poți să tragi învățăminte din experiențele bune sau mai puțin bune pe care le ai și poți crea, ulterior, ceva cu adevărat pozitiv”.
Dragoș Pavăl, președintele Dedeman, citat în Top 300 Capital
Următorul nume din Bacău în Top este al lui Dorinel Umbrărescu (57 de ani), clasat pe locul al 18-lea, cu 230-250 de milioane de euro, față de numai 220-250 anul trecut, din construcții de drumuri, sistemul bancar și energie. Iar al treilea nume este al lui Ștefan Vuza (49 de ani), stabilit în Cluj-Napoca, dar cel care controlează societatea Chimcomplex Borzești. Averea sa se ridică la 140-150 de milioane de euro și aceasta l-a plasat pe locul al 31-lea în Top.
La mai mare distanță în clasament se află Damian Mereu (60 de ani), de la Croco Onești, pe locul al 99-lea, cu 60-63 de milioane de euro, puțin mai mult cu două-trei milioane decât anul trecut. Iar Croco este și ea liderul pieței de sticsuri și covrigei din România.Tot din panificație, dar cu activitate și în ferme mixte, vine în Top Familia Șerban, din Onești, plasată cu 32-34 de milioane de euro pe locul al 181-lea.
Nu părăsim domeniul panificației, pentru că de acolo, dar și din agricultură și domeniul hotelier, vine pe locul al 201-lea, cu 30-32 de milioane de euro, Eusebiu Guțu (42 de ani), cel care controlează compania Popas Trebeș, dar prin ea și societatea Pambac și Hotelul Moldova și creanțele Băncii Transilvania la compania Interagro. Alături de el, în Top, dar de pe locul al 211-lea, stă Familia Grigoriu, care s-a rezumat la agricultură, dar deține 28-30 de milioane de euro cu Grupul de firme Comfert.
Ca și anul trecut, averea companiei Aerostar se împarte la trei, între Grigore Filip (64 de ani), Doru Damaschin (61 de ani) și Mihail Toncea (71 de ani), câte 28-30 de milioane de euro.
Pe locul al 238-lea este plasat Ovidiu Budeanu (56 de ani), cu 26-27 de milioane de euro. De afacerea Arena Mall știe toată lumea, dar Ovidiu Budeanu spune că va mai investi 20 de milioane de euro în ea.Din Constanța a venit cu afaceri în Onești fostul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, cel care controlează operatorul de apă-canal RAJA în opt județe. Felix Stroe (63 de ani) și familia gestionează o avere de 21-22 de milioane de euro.
Ultimul dintre băcăuanii din Top este Viorel Rusu, cu familia sa, care din comerțul de materiale de construcții a făcut 21-22 de milioane de euro, ce îl plasează pe locul al 299-lea.
Deși nu este în top, pentru că este polonez, credem că ar trebui totuși amintit aici și cel care controlează compania Barlinek, din Onești, Michal Solowow, cel mai bogat din țara sa, cu 2,9 miliarde de dolari.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.