Preot şi profesor de teologie, Constantin Galeriu s-a născut la 23 noiembrie 1918, în Răcătău-Horgeşti, judeţul Bacău.
A absolvit Seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman (1930-1938); a făcut studii la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1938-1942), apoi cursuri de doctorat – specialitate Dogmatică la Institutul Teologic Universitar Bucureşti (1957-1960), cu doctoratul la 13 decembrie 1973.
A fost hirotonit la biserica „Zlătari”, unde era deja cântăreţ şi secretar de redacţie al săptămânalului Ortodoxia, condus de părintele Toma Chiricuţă.
Constantin Galeriu a fost preot-paroh în Podul Valeni, judeţul Prahova (1943-1947), apoi la parohia „Sf. Vasile” din Ploieşti (1947-1973); spiritual asistent la Institutul Teologic Universitar (1973-1974), lector la catedra de Teologie Fundamentală şi Istoria religiilor (1974-1977), profesor titular la catedra de Omiletică şi Catehetică cu noţiuni de Pedagogie (din 1 ianuarie 1978), la acelaşi Institut.
În paralel a fost preot slujitor la biserica „Sf. Silvestru” din Bucureşti (din 1975), iconom stavrofor, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (din 1990); membru în Comisia de dialog ortodox-reformat din partea Bisericii Ortodoxe Române, participant la câteva întruniri ale acesteia.
După pensionare, a mai activat ca profesor la Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice din Bucureşti.
Preotul Constantin Galeriu a fost deţinut politic între 7 august şi 7 septembrie 1950 şi între 16 august 1952 – 26 octombrie 1953, fiind purtat prin mai multe penitenciare şi în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
A fost preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO, membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei medical-creştine Christiana, preşedinte al Editurii Harisma, preşedinte al Asociaţiei Sfântul Stelian – copiii străzii, a Fundaţiei Elena Doamna, membru de onoare al Fundaţiei Memoria şi preşedinte executiv al Frăţiei Ortodoxe Române.
A publicat între altele: „Iubirea dumnezeiască şi judecata din urmă”, în „Ortodoxia” an. XI, 1959, nr. 2; „Pronie, har şi libertate după Teofan, fostul episcop de Vladimir”, în „Ortodoxia” an. XI, 1959, nr. 3; „Mitropolitul Filaret al Moscovei ca teolog”, în „Ortodoxia”, an. XII, 1960, nr. 2; „Taina nunţii”, în ST, an. XII. 1960, nr. 7-8; „Rabindranath Tagore, poet şi filosof indian”, în GB. an. XX, 1961, nr. 5-6; „Mahatma Gandi – spiritualitatea creştină şi problemele vremii”, în GB, an. XXI, 1962, nr. 9-10; „Sensul creştin al pocăinţei”, în ST, an XIX, 1967, nr. 9-10; „Jertfă şi răscumpărare”, teza de doctorat, în GB, an. XXXII, 1973, nr. 1-2 (şi extras: ed. a II-a în 1993); „Învăţătura creştină despre Sfânta Cruce şi cinstirea ei, în „Ortodoxia”, an.XXX, 1978, nr. 3; „Maica Domnului ‘Povăţuitoare’ „, în „Ortodoxia”, an. XXXII, 1980, nr. 2; „Înţelesurile Sfintei Cruci”, în „Ortodoxia”, an XXXIV, 1982, nr 2; „Autocefalie şi Ortodoxie. Aspecte eclesiologice”, în vol. „Centenarul Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române”, Bucureşti, 1987; „Chipul Mântuitorului Iisus Hristos în gândirea lui Mihai Eminescu”, în ST, an XLIII, 1991, nr. 1.
Mai multe articole i-au fost publicate în periodice din ţară şi străinătate.
A primit o seamă de premii şi distincţii: Premiul Senatului Universităţii din Bucureşti (1942); Distincţia bisericească „Sachelar”, acordată de patriarhul Nicodim (1947); Distincţia bisericească „Iconom Stavrofor”, acordată de patriarhul Iustinian (1976); Premiul revistei Flacăra (1990); Titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ecologice din Bucureşti (1992); Diploma de Onoare a Societăţii Academice „Titu Maiorescu” (1993); Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de ofiţer (l decembrie 2000); Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române pe anul 2001, decernat post-mortem.
A trecut la cele veşnice în 10 august 2003, în Bucureşti, şi a fost înmormântat în curtea Bisericii Sfântul Silvestru.
