marți, 8 aprilie 2025

Băcăuani cu care ne mândrim: Maria Ploae

Maria Ploae s-a născut pe 19 februarie 1951, în satul Dealu Perjului, comuna Oncești, județul Bacău, fiind primul din cei cinci copii ai familiei Tache Giugaru și Victoria Pavelia. La vârsta de 12 ani, a fost înfiată de sora mamei sale, Elena, și soțul acesteia, Ion Ploae.

Ajunsă în București la părinții adoptivi, s-a înscris la Şcoala Populară de Artă și, atrasă de teatru încă din copilărie, a urmat cursuri de actorie cu actrița Maria Potra. În perioada 1972-1975, a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, avându-i profesori pe Octavian Cotescu și Ovidiu Schumacher. Printre colegii săi de generație s-au numărat Horațiu Mălăele, Dan Condurache, Radu Vaida și Rozina Cambos.



În facultate, a debutat atât pe scena Teatrului de Comedie, cât și în cinematografie, fiind remarcată de regizorul Sergiu Nicolaescu, care a distribuit-o în filmul „Un comisar acuză”. Consacrarea sa a venit odată cu rolul profesoarei Mariella din comedia „Toamna bobocilor”, unde a jucat alături de Draga Olteanu Matei și Marin Moraru. A avut roluri memorabile în „Dincolo de pod”, „Pintea”, „Dumbrava minunată”, „La răscrucea marilor furtuni”, „Cuibul de viespi”, „Un bulgăre de humă” și „Binecuvântată fii, închisoare!”.

De-a lungul carierei, Maria Ploae a jucat în peste 40 de filme și a interpretat nenumărate personaje pe scena Teatrului de Comedie și a Teatrului Mic din București. Printre spectacolele sale notabile se numără „Să îmbrăcăm pe cei goi”, „Diavolul și bunul Dumnezeu”, „Trei femei înalte”, „Anul dispărut. 1989” și „Anul dispărut. 200/7”, ultimele fiind regizate de fiica sa, Ana Mărgineanu.

Pentru talentul său remarcabil, a primit numeroase distincții, printre care Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler (2002), Premiul Uniunii Cineaștilor din România pentru „Binecuvântată fii, închisoare!” (2003), Premiul „Aristizza Romanescu” al Academiei Române (2019) și Premiul de Excelență pentru întreaga carieră la TIFF (2020).



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img